Mai multe conturi false au fost create pe o rețea populară de socializare cu numele lui Igor și Diana Cuciuc, dar și a răposatei lor fiice, Andreea. Interpretul atenționează cetățenii că este vorba despre o escrocherie și-i îndeamnă să nu cadă în această capcană.
„Bună seara prieteni. Pe TikTok este un escroc care cere bani de la oameni. Și-a făcut pagină cu numele Diana Cuciuc și Igor Cuciuc. Ajutați-mă, vă rog, din suflet, și raportați să șteargă paginile false”, scrie artistul pe pagina sa de Facebook, transmite stiri.md cu trimitere la pagina de Facebook a interpretului.
Chiar dacă au fost create recent, paginile deja au peste 10.000 de abonați. Toate conturile presupun un abonament, care este contra plată.