Pediatrul Nina Spoialo: “Copiii mai mari pot fi scoși la balcon, dar numaidecât sub supravegherea maturilor”

0
3130

Pediatrul Nina Spoialo afirmă că aflarea la balconul apartamentelor sub supravegherea părinților este o soluție de compromis pentru copiii blocați în apartamente, acolo ei sunt protejați, păstrează distanța socială, departe de vecini și alți copii, totodată respiră aer curat și au parte de razele soarelui.

“Într-o perioadă normală cu cât copilul se află mai mult afară, la aer curat, la soare, este cu atât mai bine. Dar acum este o perioadă foarte dificilă. Atunci când ne aflăm în izolație pe mai mult timp, mai ales pentru cei care au copii mici, dar părinții trebuie să înțeleagă că aceasta este pentru binele copilului, pentru a nu se infecta de virusul care bântuie la noi în societate. Un copil nu înțelege să poarte o pereche de mănuși, o mască, sau să respecte o distanță socială. Atunci când ne aflăm în apartament trebuie să cunoaștem niște norme de igienă, alimentație a copilului și suport psihoemoțional. Copiii, chiar dacă se află doar în apartament, trebuie să-și spele cât mai des mânuțele cu apă și săpun. Să dezinfectăm apartamentul, odaia unde se află copilul, unde copilul are acces la baie, bucătărie și camera de joc. Dezinfectantele trebuie să fie speciale pe bază de săpun și apă sau pe bază de alcool, și nicidecum nu pe bază de clor, care poate să provoace alergie la copilași. Aerisim apartamentul de două-trei ori pe zi.”

Nina Spoialo, pediatru: “Eu cred că dacă se prelungește carantina aș recomanda pentru o jumătate de oră ca să li se permită părinților să iasă cu copiii într-un parc sau altundeva alături de casă unde nu este aglomerație. Maturul care însoțește copilul va avea griljă ca cel mic să nu se apropie de nimeni și să nu pună mâna undeva. Ar fi bine ca autoritățile să se consulte cu specialiștii în domeniu și să i-a astfel de măsuri”.

Medicul mai consideră că părinții ar trebui să compenseze lipsa vitaminei D la copii. “Este foarte dificil când copiii nu se află la aer curat și la soare, dar ne folosim de ceea ce avem. Copiii mai mărișori pot fi scoși la balcon, dar numaidecât sub supravegherea maturilor. Dacă este un copil micuț de până la un an, îi facem băiță de soare în fața geamului, dând la o parte draperiile, lăsându-l numai în scutece vreo 10-15 minute de 2-3 ori pe zi. Copilul trebuie să primească vitamina D de la soare, dar dacă nu este posibil, atunci putem folosi vitamina D cumpărată de la farmacie și-i dăm copilașului, dar și celor maturi, picături conform vârstei”. Aceasta atrage atenție și la cum ar trebuie să-i protejeze pe cei mici, maturii care vin de afară. “Părinții când revin de la magazin sau farmacie, trebuie numaidecât să lase haina de deasupra, sacoul ori scurta, în afară, până a intra în apartament. La intrare să aveți un covoraș îmbibat cu soluție dezinfectantă, unde veți dezinfecta încălțămintea, și spălați numaidecât mâinile cu apă și săpun, folosiți și un dezinfectant”.

Citiți mai jos articolul integral

Copii captivi… în carantină la Soroca

Articolul a fost realizat în cadrul proiectului „Înțelegerea audienței prin asistență digitală” implementat de Internews cu suportul Suediei.


Articolul precedentVIDEO: Psihologul Liliana Gîscă: “Nu este corect dacă spunem că micuții de la 0 la 3 ani nu înțeleg ce este cu această pandemie”
Articolul următorPanourile solare au producţii mult mai mari de electricitate datorită poluării reduse
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.