PAS ar obține cele mai multe mandate dacă alegerile ar fi duminica viitoare, sondaj

0
200

  Dacă alegerile parlamentare ar avea loc duminica viitoare, fără voturile din diasporă și cele din stânga Nistrului, Partidul Acțiune și Solidaritate ar obține cele mai multe mandate – aproximativ 50. Datele se regăsesc în Barometrului socio-politic prezentat de compania Ates Research Group într-o conferință de presă organizată la IPN. PAS este urmat de Partidul Socialiștilor care ar obține 19 mandate, blocul „Alternativa” cu 12, blocul „Victorie” cu 11 și Partidul Nostru cu 10 mandate, transmite ipn.md

Directoarea companiei, Veronica Ateș, a precizat că aceste cifre reflectă opțiunile celor care s-au decis deja cu cine ar vota. „Totuși, aproape 30% dintre respondenți încă nu au o opțiune clară de vot, iar aceștia pot influența semnificativ rezultatul final”, a explicat ea.

Potrivit sondajului, PAS este preferat de 39% dintre respondenții cu o opțiune electorală clară. Socialiștii ar acumula 14,9%, iar blocurile „Alternativa” și „Victorie” – 9,4% și, respectiv, 8,9%. Pentru Partidul Nostru ar vota 7,7% dintre respondenți. În același timp, 6% au declarat că nu ar vota, 20% nu s-au decis și 4% nu au dorit să răspundă.

În ceea ce privește încrederea în liderii politici, președinta Maia Sandu conduce detașat, fiind menționată de 38,5% dintre respondenți. Următorii sunt Igor Grosu cu 10,5%, Igor Dodon 7,6% și Vladimir Voronin circa 6%.

Totodată, peste un sfert dintre respondenți au declarat că nu au încredere în niciun politician. „Este un semnal clar transmis clasei politice, pentru că vorbim despre o lipsă profundă de încredere”, a subliniat Veronica Ateș.

În același timp, sondajul arată că pentru a convinge alegătorii, un partid trebuie, în opinia respondenților, să apere interesele oamenilor simpli, să lupte împotriva corupției și să demonstreze onestitate și transparență.

Sondajul mai arată că aproape jumătate dintre cetățeni, 49%, consideră că Republica Moldova merge într-o direcție greșită, iar 43% cred că țara este pe drumul cel bun.

Pe plan social, cetățenii indică sărăcia, inflația și corupția drept principalele probleme cu care se confruntă. Doar 25% spun că trăiesc bine, în timp ce peste jumătate consideră că situația lor economică este „medie”. Cu toate acestea, 30% sunt optimiști că în următorul an nivelul de trai le va crește.

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1 032 de persoane, în 332 de locațități urbane și rurale, în perioada 28 iunie – 7 iulie 2025. Marjă de eroare este de ±3%.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.


Articolul precedentDoi bărbați condamnați pentru huliganism violent comis în stare de ebrietate
Articolul următorFranța avertizează asupra riscului unei confruntări militare cu Rusia în următorii 3–5 ani
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.