Dezbatere incomodă în presa germană după declarația Maiei Sandu despre o posibilă unire cu România: protejarea democrației sau acceptarea dispariției unui stat fragil sub presiune geopolitică?
”Moscova”, relatează publicația care apare în capitala financiară a Europei, ”investește, de decenii, mulți bani și resurse pentru a cumpăra politicieni, partide sau instituții media din Republica Moldova, pentru a o menține în propria sa orbită”. În opinia Maiei Sandu, ”pentru o țară mică precum Moldova devine tot mai dificil să supraviețuiască, ca democrație, ca stat suveran, și să reziste Rusiei”.
Amenințarea rusă și deceniile de slăbiciuni structurale
Doar aproximativ o treime dintre moldoveni gândesc asemeni președintei lor în chestiunea unirii. ”O mare parte este, în cel mai bun caz, indiferentă, iar mulți nu vor să fie români”, scrie ziarul german. Iar ”populația rusificată” din Transnistria și găgăuzii se opun ferm.
Dacă în trecut a fost mai evazivă în privința acestui subiect, de data aceasta poate vorbi liber, fără constrângeri electorale: la sfârșitul lui 2024 a fost realeasă în funcția supremă de la Chișinău, iar partidul ei, Acțiune și Solidaritate, are de anul trecut majoritate absolută în parlament.
Statul este, însă, șubred, remarcă FAZ: țara a fost măcinată de decenii de emigrație și depopulare și are o structură administrativă slabă. ”Peste tot lipsește personal de conducere care să nu fie marcat de corupția deceniilor trecute. În plus, țara practic nu are armată”, iar pentru apărare ”cheltuiește într-un an mai puțin pentru apărare decât Real Madrid”.
Analiza semnată de corespondentul pentru Europa de Răsărit, Michael Martens, al cotidianului apropiat cercurilor conservatoare germane pune declarația președintei Sandu în context: ”Într-o lume în care contează dreptul celui mai puternic, un stat mic și slab din punct de vedere economic precum Moldova se află într-o situație precară”, astfel că ”o simplă adiere geopolitică îl poate doborî”. Și președintele român Nicușor Dan s-a pronunțat recent în favoarea unei uniri a „celor două state românești”Imagine: Elena Covalenco/DW
Unirea, mai discutată la București decât la Chișinău
În istoricul recent al subiectului, referințele sunt mai degrabă dinspre dreapta Prutului: în iulie, de pildă, președintele României, Nicușor Dan, declara, într-un interviu acordat FAZ, că este pentru o unire a celor două state românești. Iar în 2018, Parlamentul României a adoptat o rezoluție care spune că, dacă Republica Moldova este pregătită pentru o unire, și România va fi pregătită.
În 2013, președintele român de atunci, Traian Băsescu, a cerut ca următorul mare proiect de țară să fie o unire româno-moldovenească. Și, conchide Frankfurter Allgemeine, o apropiere a Rusiei de Odesa și, implicit, de granița Moldovei, ar pune tema ”într-o lumină nouă”.
Statalitatea, prețul democrației?
Despre declarația Maiei Sandu a scris și cotidianul conservator Die Welt, care amintește de repetatele acuzații de amestec în afacerile interne ale Moldovei pe care președinta de la Chișinău le-a adus Rusiei.
Postul de televiziune n-tv relatează că în Moldova ”îngrijorările legate de imperialismul Rusiei nu există doar de la începutul războiului din Ucraina”. Iar ”pentru a proteja democrația, președinta Sandu ar fi dispusă chiar la măsuri extreme, până la renunțarea la suveranitate”.
Și săptămânalul Der Spiegel scrie, în ediția sa online, că ”pentru a proteja țara de influența rusă” Maia Sandu ”consideră și alte căi posibile”, adică unirea cu România, stat membru al UE și NATO. Și amintește că mulți cetățeni ai Moldovei dețin cetățenia română.
O lectură radicală: ”lichidatoarea” și ”finanțatorii ei de la Bruxelles”
O altă abordare a temei găsim în Junge Welt, cotidian german de stânga radicală, critic față de UE, NATO și SUA, dar și față de liberalii sau social-democrații germani. Fondat în 1947 ca ziar al tineretului din fosta Germanie de Est, care trebuia înrolat în ideologia sovietică, publicația o consideră pe Maia Sandu o ”lichidatoare”, în sensul acelor funcționari publici care s-au ocupat de închiderea falimentarelor industrii redegiste, după reunificarea din 1991.
Comentariul dedicat declarațiilor președintei Moldovei amintește că aceasta ”a jurat cu mâna pe inimă că vrea să păstreze independența statală a țării” și că ”acuza Rusia că ar urmări să anuleze independența Moldovei”, ceea ce, acum, chiar Sandu pare dispusă să facă, dar în favoarea României.
”Se pune întrebarea ce urmăresc Sandu și finanțatorii ei de la Bruxelles prin actualul demers unionist. (…) Aderarea la UE a unui stat cu o pondere semnificativă de populație prorusă nu pare a fi prevăzută la Bruxelles. Această problemă ar fi rezolvată, pur aritmetic, prin alipirea Moldovei la România, de opt ori mai mare”. Aceasta, scria ziarul de stânga, ar însemna ”marginalizarea politică a unei minorități incomode, cu loialități diferite”, o soluție ”deja practicată de Republica Federală Germania în cazul populației RDG. Deci se poate”. În plus, ”costurile aparatului de stat moldovean ar putea fi economisite dintr-un foc”.
Junge Welt conchide cu o curiozitate: ce se va întâmpla cu Transnistria? Fie va urma o logică pragmatic-economică, aliniindu-se spațiului occidental din oportunism, ca est-germanii în 1990, fie construcția statală se va prăbuși de la sine, poate absorbită de dinamica războiului din Ucraina. ”Rusia nu o poate apăra, cât timp nu a cucerit Odesa”.
