În acest an Primăria Municipiului Soroca și-a propus să reamenajeze Parcul „Mihai Eminescu”. Aici s-a înnoit nu doar gardul, dar s-au schimbat băncile, s-au pavat aleile, s-a revopsit, s-a instalat și un teren de joacă, ș.a.
Parcul „Mihai Eminescu” a căpătat în doar câteva luni o nouă față. Datorită iluminării acesta este mai sigur pentru cei care se plimbă seara sau noaptea. Locuitorii și oaspeții municipiului Soroca sunt îndemnați să păstreze ceea ce s-a făcut.
Fiind informați de soroceni despre lucrurile frumoase făcute, printr-un mesaj venit pe adresa redacției prin butonul SESIZEAZĂ O PROBLEMĂ, am decis să arătăm cum arată acum acest parc.
Acest mesaj a ajuns la redacție prin intermediul butonului SESIZEAZĂ O PROBLEMĂ de pe site-ul observatorul.md. Dacă te confrunți cu o problem și nu știi unde să te adresezi sau vocea ta nu este auzită, scrie-ne, iar noi vom încerca să găsim un răspuns!
***
AO ”Info-DAVA” este beneficiara Programului de Granturi Locale al Uniunii Europene (UE) și implementează proiectul ”Comunicare pentru schimbare” în raionul Soroca. Programul de Granturi Locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API).