O zi de neuitat la Moara din Țarigrad – o lecție altfel pentru elevii Gimnaziului „Ion Creangă”

0
46

Unele lecții nu se țin între patru pereți și nu se predau din manuale. Unele lecții se trăiesc. Așa s-a întâmplat și pentru elevii claselor primare de la IP Gimnaziul „Ion Creangă” din Țarigrad, care au avut parte de o vizită cu totul specială la Moara de făină și ulei din sat, loc mânuit cu dragoste și dăruire de către domnul Manea Vitalie.

Moara, cu mirosul specific de grâne proaspăt măcinate, le-a stârnit curiozitatea, iar domnul Manea le-a deschis ușa către o lume despre care unii doar auziseră, dar pe care acum au putut să o descopere cu ochii lor.

Au aflat cum se face făina, cum se obține uleiul, câtă muncă, răbdare și pricepere este în spatele fiecărei roți care se învârte, fiecărui sac de grâu transformat în hrană. Copiii au fost impresionați nu doar de utilajele vechi și bine întreținute, ci mai ales de omul din spatele lor – un om care nu a plecat departe, ci a ales să rămână acasă și să contribuie, zi de zi, la bunăstarea satului.


Articolul precedentFestivalul Bășcuțelor a adus culoare și tradiție în satul Țîra, la cea de-a cincea ediție
Articolul următorUn bărbat din Soroca condamnat la 23 de ani de închisoare
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.