O femeie diagnosticată cu cancer are nevoie de ajutorul oamenilor

0
282

Alexandra Gubca, o femeie diagnosticată în anul 2023 cu cancer, are nevoie de ajutorul oamenilor pentru a învinge boala. Alexandra Gubca este mama a trei copii, care din 2024 a început tratamentul, însă după șase luni s-a descoperit că cancerul a progresat.

Acum soțul Alexandrei, s-a adresat tuturor oamenilor cu suflet mare pentru a-l ajuta să-și salveze soția, transmite stiri.md

„Bună ziua, lume frumoasă și cu suflet mare. Mă numesc Vladimir Gubca și din noiembrie 2023 lupt pentru viața soției mele, Alexandra (35 de ani), o mamă devotată a trei copii frumoși!

Eu și familia mea facem apel la bunătatea și solidaritatea voastră pentru Alexandra, care se confruntă din nou cu această boală necruțătoare – cancerul! În noiembrie 2023, Alexandra a fost diagnosticată cu o tumoare malignă la colul uterin. În ianuarie 2024, am început tratamentul planificat de medicii, care a adus rezultate pozitive. La fiecare trei luni mergeam la control cu speranța că am învins boala.

Însă, după șase luni, Alexandra a început să simtă dureri în zona lombară. După numeroase analize și consultații, am descoperit că boala a revenit într-o formă mai severă și cu complicații. Cancerul a progresat în ganglionii limfatici, iar din februarie 2025, am început chimioterapia și alte tratamente necesare. Acestea sunt extrem de costisitoare, iar resursele noastre sunt aproape de epuizare.

Apelăm la voi, oameni cu suflet mare, pentru a ne ajuta să-i oferim Alexandrei o șansă la viață. Orice contribuție, oricât de mică, poate face o diferență enormă și ne poate ajuta să continuăm să luptăm alături de ea. Vă mulțumim din suflet pentru sprijin și rugăciuni. Împreună, putem aduce o rază de speranță în această luptă”, a scris Vladimir Gubca, soțul Alexandrei.

Persoanele care vor să o ajute pe Alexandra Gubca o pot face aici.


Articolul precedentPrimăriile pot depune dosarele pentru Programul Guvernului de modernizare a drumurilor locale „Europa este aproape”
Articolul următorZiua Internațională a Romilor, sărbătorită la Soroca cu muzică, dansuri și diplome de apreciere
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.