„Orice căpușă se poate dovedi periculoasă.”
FALS. În întreaga lume, există 899 de specii diferite de căpușe, dintre care doar câteva răspândesc boala Lyme, potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC). Căpușa cu picioare negre (Ixodes scapularis, așa-numita căpușă de căprioară) și căpușa cu picioare negre de vest (Ixodes pacificus) sunt două dintre acestea. În schimb, Dermacentor variabilis, unele dintre căpușele ce preferă blana canină, numită „căpușa câinelui american” nu este un vector pentru borelioză (boala Lyme). De fapt, multe alte căpușe comune nu răspândesc boala Lyme.
Spirocheta Borrelia burgdorferi, bacteria care dă boala Lyme, este transmisă de căpușe infectate, în special de cele din genul Ixodes. Transmiterea bacteriei se face atunci când o căpușă mușcă o gazdă și introduce bacteriile în sângele acestuia prin regurgitare.
Borelioza este endemică în multe zone din Europa, America de Nord și Asia. În Statele Unite ale Americii, de pildă, unde există o statistică în acest sens prin prisma asigurărilor medicale, sunt înregistrate anual aproximativ 300.000 de cazuri noi de boală Lyme, deși probabil că există de opt până la zece ori mai multe cazuri decât cele raportate efectiv. Prin urmare, această boală reprezintă o problemă semnificativă de sănătate publică în multe părți ale lumii. Însă frecvența acestei boli variază în funcție de regiune și este strâns legată de densitatea populației de căpușe.
„Boala Lyme nu răspunde mereu la antibiotice și ar putea deveni cronică.”
ADEVĂRAT. Persoanele care contractează boala Lyme trebuie să urmeze un tratament cu antibiotice, care ar fi bine să aibă o durată cuprinsă între două și patru săptămâni, după cum recomandă specialiștii. Tratamentul standard implică administrarea unor antibiotice precum doxiciclina, amoxicilina sau ceftriaxona, în funcție de stadiul bolii și de vârsta pacientului. Se poate întâmpla ca aceste persoane să aibă simptome persistente de oboseală, dureri articulare și musculare și după terminarea tratamentului.
În stadiile incipiente, tratamentul este, de obicei, eficient, persoanele recuperându-se rapid și complet. În cazurile avansate însă, pot fi necesare antibiotice intravenoase și tratament pe termen lung, iar persoanele în cauză se pot confrunta cu leziuni ale sistemului nervos sau la nivelul articulațiilor.
Totuși, aproximativ 10 – 20% dintre persoanele afectate care urmează un tratament cu antibiotice pentru această problemă vor avea simptome și după încheierea tratamentului, potrivit ,,Jurnalului de Medicină din New England” (,,New England Journal of Medicine”). Deocamdată nu există o explicație clară pentru faptul că, la unele persoane, nu funcționează tratamentul cu antibiotice.
Poate apărea și situația conform căreia, unele persoane, chiar și după ce au urmat o cură cu antibiotice, se pot confrunta cu o așa-numită recădere Lyme, în care bacteria revine după tratament, potrivit unui studiu publicat în „Jurnalul de Microbiologie Clinică” („Journal of Clinical Microbiology”). De altfel, există încă multe necunoscute despre boala Lyme și efectele ei persistente. Inclusiv faptul că boala se poate manifesta prin simptome nespecifice (precum diminuarea abilităților de memorie, de folosire a limbajului și de a realiza operații matematice) poate reprezenta un context de întârziere a unui tratament cu antibiotice și de dezvoltare a unei forme cronice. Așadar, oricum ar fi, în lipsa unui tratament eficient, boala Lyme poate deveni cronică.
„Nu există dovezi științifice clare ale transmiterii directe a bolii Lyme pe cale sexuală.”
ADEVĂRAT. Există unele dovezi ale transmiterii sexuale a Borrelia burgdorferi, bacteria care dă boala Lyme, atât între gazdele vertebrate, cât și între vectorii căpușe, astfel încât această chestiune merită abordată.
Pe de o parte, studiile publicate privitor la efectele căpușelor la animale nu susțin ipoteza transmiterii sexuale a bolii, iar biologia spirochetei bolii Lyme nu este compatibilă cu această cale de transmitere. Întrucât căpușele care transmit boala Lyme sunt foarte mici și greu de observat, este posibil ca ambii parteneri sexuali care locuiesc într-o gospodărie să se infecteze prin mușcături de căpușe, chiar dacă unul sau niciunul dintre ei să nu identifice un astfel de incident.
Pe de altă parte, nu există o explicație pentru faptul că femeile cu boala Lyme au secreții vaginale pozitive în mod constant, în timp ce probele de spermă ale bărbaților cu boala Lyme variază sub acest aspect. Totuși, prezența spirochetei Lyme în secrețiile genitale și tulpinile identice la cuplurile căsătorite sugerează că ar putea fi cauzate de o transmitere sexuală a bolii.
Pentru a confirma sau infirma existența acestui fenomen, care ar putea avea implicații importante pentru epidemiologia bolii Lyme, sunt necesare cercetări mai aprofundate.
„O singură căpușă poate lăsa mai multe semne pe piele.”
FALS. Căpușele mușcă o singură dată și folosesc acel loc pentru a se hrăni cu sânge până când sunt pline. Odată ce o căpușă găsește un loc de hrănire, va rămâne acolo de la câteva zile până la două săptămâni. Dacă nu sunt identificate la timp, căpușele se desprind de la sine și cad după ce își fac plinul cu sânge. Așadar, atunci când pe pielea unei persoane există mai multe semne specifice mușcăturii de căpușă, acestea indică prezența mai multor căpușe pe corp.
Căpușele sunt atrase de zonele calde, umede sau păroase ale corpului, cum ar scalpul, pielea din spatele urechii, subsuoara, zona inghinală, pielea dintre degetele de la mâini și de la picioare.
De cele mai multe ori, mușcăturile de căpușă nu sunt dureroase și provoacă doar o reacție minoră.
„Căpușele sunt periculoase doar în sezonul cald.”
Parțial ADEVĂRAT. Este adevărat că perioada de activitate maximă a acestor insecte purtătoare ale bacteriei Borrelia burgdorferi se înregistrează în sezonul cald, când și probabilitatea de a intra în contact cu aceste insecte este mai mare atât prin faptul că expunem părți mai mari de piele prin îmbrăcămintea de vară și petrecem mai mult timp în natură, cât și prin faptul că, în această perioadă a anului, există cea mai mare densitate de căpușe (urmare a lunilor de primăvară, când femelele au depus numeroase ouă).
Totuși, nu ar trebui uitate măsurile de protecție nici în perioadele cu temperaturi ceva mai joase, schimbările climatice cu care ne confruntăm în prezent ducând la extinderea perioadei când aceste insecte sunt active.
Principalele măsuri pentru prevenirea bolii Lyme sunt evitarea zonelor cu densitate mare de căpușe, purtarea hainelor de protecție și folosirea de repelenți de insecte. După ieșirile în natură sau în alte spații unde este posibil să fi intrat în contact cu căpușe, este important să ne verificăm atent corpul, pentru a identifica căpușele cât mai repede și, implicit, pentru a reduce riscul de transmitere a bacteriei și de îmbolnăvire.
„Netratată în timpul sarcinii, boala Lyme afectează dezvoltarea copiilor.”
FALS. Boala Lyme la o femeie însărcinată se poate dovedi periculoasă pentru făt în lipsa tratamentului care să țină sub control infecția. De altfel, și viitoarea mamă este în pericol dacă se află într-o asemenea situație, boala provocând sechele la nivelul creierului, măduvei spinării și inimii.
Însă prin instituirea unui tratament cu antibiotice cât mai curând după descoperirea bolii pot fi atenuate atât efectele produse mamei, cât și efectele adverse produse asupra copilului, după naștere. Totuși, nu există studii publicate care să demonstreze că această boală, prezentă la mame, poate afecta dezvoltarea copiilor.
Specialiștii recomandă femeilor însărcinate care suspectează că au contractat boala Lyme să se adreseze imediat medicului curant, pentru a fi îndrumate pentru testare și pentru tratament.
Pentru a identifica boala Lyme, pot fi de ajutor testele serologice ELISA și Western blot, care detectează prezența anticorpilor împotriva Borreliei burgdorferi. Întrucât testele pot prezenta rezultate fals pozitive sau false negative, este important ca diagnosticul să fie stabilit prin coroborarea informațiilor date de teste cu cele asociate simptomelor clinice și prin identificarea unui istoric de expunere la căpușe.
Teste cu sensibilitate si specificitate crescute sunt și cele efectuate prin metoda PCR, cu probe luate atât din lichidul sinovial (articular), cât și din lichidul cefalorahidian sau din sânge. Unele laboratoare efectuează inclusiv testarea insectei, atunci când aceasta există ca probă.
„Persoanele care au fost mușcate de o căpușă nu pot dona sânge.”
FALS. Oamenii de știință au descoperit că bacteria bolii Lyme poate trăi în sângele unei persoane cu o infecție activă. De aceea, inclusiv persoanele care sunt tratate cu antibiotic pentru boala Lyme nu ar trebui să doneze sânge. În schimb, persoanele care au terminat tratamentul cu antibiotice pentru borelioză și care nu se mai confruntă cu simptome asociate bolii pot fi considerate potențiale donatoare de sânge.
Totuși, nu orice mușcătură de căpușă duce la dezvoltarea bolii Lyme și, deocamdată, nu a fost identificat un caz de boală în legătură cu care să existe suspiciunea că a rezultat în urma unei transfuzii de sânge.
Sursa: https://www.reginamaria.ro/
