Ajunul sărbătorilor de iarnă a adus zâmbete și speranță pe chipurile copiilor din raionul Soroca. Evenimentul a avut loc în centrul municipiului, în preajma bradului de Crăciun, acolo unde micuții s-au adunat cu emoție și nerăbdare.
Acțiunea caritabilă „Surprize o claie, de la Moș Nicolae” a fost organizată la inițiativa Direcției Învățământ Soroca, care a făcut apel către comunitate, agenți economici și autorități locale să se implice pentru a aduce bucurie copiilor în ajunul sărbătorilor de iarnă.
Cei mici i-au scris din timp lui Moș Nicolae, iar dorințele lor au fost ascultate. Drept răsplată pentru cumințenie, peste 80 de copii au primit cadouri, iar atmosfera a fost completată de colinde, zâmbete și momente pline de emoție.














