Alocaţiile pentru copii se dublează. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretul pentru promulgarea legii în acest sens. Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, potrivit Administraţiei Prezidenţiale, transmite Știri.md cu referire la Digi24.ro.
Preşedintele Klaus Iohannis declara în 9 ianuarie că la acest moment nu are de gând să refuze promulgarea acestei legi. “E încă în analiză, aștept precizări de la Guvern, pentru că sumele nu sunt prevăzute în buget”, spunea şeful statului. Camera Deputaţilor a votat, în 18 decembrie, decizional, iniţiativa legislativă care prevede dublarea alocaţiei pentru copiii între 2 şi 18 ani. Astfel, alocațiile vor fi în cuantum de: 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap; 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani; 600 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.
SURSA: digi24.ro