Ministerul Sănătății despre cei patru lucrători medicali din Soroca: „Nu s-au infectat la locul de muncă”

0
2194

Informația a fost transmisă pentru UNIMEDIA de către purtătoarea de cuvânt a Ministerului Sănătății, Cristina Stratulat. „Menționăm că cei 4 angajați ai instituției medicale de la Soroca nu s-au infectat în condițiile de realizare a responsabilităților de lucru, adică nu au intrat în contact cu vreun pacient infectat. Autoritățile investighează acum situația pentru a stabili modul de infectare a lor și cu cine au intrat în contact”, a precizat Stratulat.

Deocamdată conducerea și angajații Substației Medicale Urgentă din Soroca nu au comentat declarația autorităților centrale.


Articolul precedentSA “Alfa-Nistru” din Soroca a donat spitalului primul lot de dispozitive medicale și 150 mii lei
Articolul următorAstăzi se împlinesc 102 de ani de la Unirea Basarabiei cu Ţara Românească
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.