Masterclass la Soroca: Cum îți poți bate joc de un monument arhitectural? / VIDEO

0
1230

În Republica Moldova avem câteva mii de monumente ocrotite formal de stat. Unele sunt monumente arheologice ori de istorie, altele de arhitectură sau artistice. În raionul Soroca sunt înregistrate 411 monumente (mai sunt însă şi unele scăpări, căci nu toate au fost incluse în registrul monumentelor), dintre care 193 de categorie naţională şi 217 de categorie locală. Dintre acestea 160 sunt monumente arheologice, 70 istorice, 78 arhitecturale şi 15 de artă, iar restul sunt mixte. Toate acestea sunt parte a patrimoniului nostru naţional şi au fost luate doar pe hârtie sub ocrotirea statului. 

Autor: Ludmila Marjinean


Articolul precedentMircea Moldovan la „Interviu cu soroceni” / VIDEO
Articolul următorStemele sorocii: din trecut și până în prezent
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.