Ministerul Educației susține că, în acest an, indemnizația acordată dascălilor va crește de la 120 de mii la 200 de mii de lei. Totodată, bursele pentru studenții de la facultățile de pedagogie vor fi dublate, pentru a acoperi deficitul de cadre didactice din țară, dar și pentru a crește atractivitatea și prestigiul profesiei de învățător.
Pentru a acoperi deficitul de cadre didactice, administrația Gimnaziului din satul Gribova, raionul Drochia, pune accent pe identificarea tinerilor stabiliți în localitate, cu studii, și îi motivează să meargă să facă pedagogie. Totodată, pentru a însuși o nouă specialitate, unii profesori din școală au ales să se recalifice.
„Anterior, am absolvit Colegiul „Mihai Eminescu” din Soroca, iar acum sunt studentă a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, specialitatea geografie si biologie, mi-am ales această profesie din motivul plăcerii față de aceste obiecte, dar și din insuficiență de cadre didactice la sat”, afirmă Nicoleta Marcoci, profesoară la aceeași instituție.
„În prezent, studiez la „Ion Creangă”, Facultatea de biologie. Doresc să fac recalificare în chimie, deoarece acest obiect este puțin mai greu și nu toți vor să se ducă să-l studieze, dar mie îmi place foarte tare și încurajez toți tinerii din țara noastră să facă această specialitate deoarece este lipsă de cadre”, susține profesoara Olesea Pușcașu.
Actualmente, în Gimnaziul Gribova studiază 137 de elevi. Deși există oportunitatea de a studia în instituții mai mari, elevii preferă să rămână în localitate.
„Am fost vara asta în altă țară și nu e nicăieri așa ca acasă. Așa că nu aș lăsa locul acesta până nu aș termina. Profesorii sunt foarte buni, ne ghidează, ne ajută, ne motivează să participăm la diferite concursuri, activități, olimpiade”, afirmă eleva Adriana Cojocaru.
„Patru ani am învățat cu un singur profesor, iar acum al cincilea, vom învăța cu mai mulți. Ei sunt foarte prietenoși, ne ghidează foarte bine, mereu, la orice oră, ne răspund, dacă suntem acasă, dacă la scoală, mereu ne ajută”, susține Alexandrina Grozavu, elevă la aceeași instituție.
„Avem acum trei tineri care își fac studiile la universitățile pedagogice din Republica Moldova. Rămâne doar să-i motivăm ca să rămână aici. Salutăm în acest mod inițiativa Ministerului Educației și Cercetării, care a inițiat cursuri de calificare, pe care le organizează gratuit, și cadrele didactice au oportunitatea să-și facă o a doua specialitate. La moment, avem 17 cadre didactice, acoperire 100 de procente cu cadre didactice, activează și pensionari. Grație acestor profesori, noi nu avem deficit de cadre”, menționează Aliona Râbac, directoarea Gimnaziului din Gribova.
Mai mult, unii dascăli de vârstă pensionară își pregătesc succesori la obiectul pe care il predau. Este și cazul Eleonorei Grosu, de la Gimnazul din satul Dominteni, raionul Drochia, care, de 45 de ani, este profesoară la limba franceză și la limba engleză.
„Vreau să vă spun că în școală undeva 90 de procente sunt elevii noștri. Tindem să mai trimitem la studii profesori în domeniu, la matematică, fizică, chimie, avem nevoie de specialisti tineri. În prezent, eu îmi pregătesc o fostă elevă.”
Pentru a acoperi necesitățile țării cu cadre didactice, în acest an Ministerul Educației și Cercetării a aprobat, pe termen scurt, mai multe măsuri, inclusiv cea de recalificare a profesorilor.
„Asta înseamnă instruirea profesorilor de la o disciplină să predea și altă disciplină, ca totuși lucrurile să se întâmple calitativ. Ministerul va acoperi costurile pentru o mie de recalificări până la final de an. Asta parțial va reduce din presiune și va reduce din deficit. Pe termen mediu, bineînțeles că trebuie să atragem mai mulți tineri specialisti, să atragem mai mulți studenți la pedagogie. Vom dubla bursele la pedagogie anul ăsta și tot anul ăsta vom majora indemnizatia la intrare în profesie”, a declarat recent ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
În prezent, învățământul general din Republica Moldova ar avea nevoie de cel puțin două mii de cadre didactice.
sursa: moldova1.md