Lucrările la trei drumuri din raioanele Soroca, Florești și Drochia vor fi monitorizate de comisii speciale

0
197

  Ieri, cabinetul de ministri a aprobat crearea comisiilor pentru cercetarea prealabilă privind declararea utilității publice de interes național a lucrărilor de construcție, reabilitare, modernizare și extindere a unor drumuri naționale.

  Astfel, din aceste comisii vor face parte reprezentanți ai Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Ministerului Finanțelor, Ministerului Mediului, Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, precum și președinții raioanelor și primarii localităților în a cărei rază teritorială se vor desfășura lucrările de utilitate publică.

  Din lista drumurilor publice naționale a căror lucrări urmează să fie declarate utilitate publică de interes național sunt incluse drumuri de importanță strategică ce vor fi reabilitate cu sprijinul partenerilor externi fac parte și drumurile G35 R14–Țepilova–Vanțina–Căinarii Vechi, G33 R12–Mândâc–Zgurița–Mărculești–R13 (sectorul Căinarii Vechi– Izvoare și sectorul Trifănești – R13) și Drumul L163 Trifănești – Alexandrovca – Izvoare

 

 

 


Articolul precedentDacă nu ai primit prestațiile sociale timp de 12 luni, acestea se sistează
Articolul următorElena Rățoi: Europa înseamnă respect față de fiecare persoană, incluziune și șanse egale
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.