Locuitorii din Țarigrad circulă acum în siguranță pe un drum mai bun

0
57

Administrația Națională a Drumurilor informează despre finalizarea lucrărilor de reparație a îmbrăcămintei rutiere pe un sector important de drum regional din raionul Drochia. Tronsonul, cu o lungime de circa 4,20 km, se află pe drumul regional G20 G17 – Fîntînița – Țarigrad – Drochia – R7, între km 10,00- 14,20, în localitatea Țarigrad, transmite andsa.md

Valoarea lucrărilor a constituit aproximativ 31,9 milioane lei, mijloace financiare alocate din Fondul Rutier. Obiectivul principal al proiectului a fost îmbunătățirea accesului și a condițiilor de circulație pentru cei peste 4600 de locuitori ai localității, precum și pentru toți participanții la trafic, care circulă pe acest traseu.

Modernizarea sectorului de drum facilitează, totodată, accesul către servicii publice, instituții educaționale și alte obiective de interes local. În context, amintim că rețeaua națională de drumuri din raionul Drochia, aflată în gestiunea Administrației Naționale a Drumurilor, constituie circa 148,468 km, dintre care circa 69,60 km sunt drumuri republicane, iar 78,868 km drumuri regionale.

nContinuăm să îmbunătățim infrastructura regională pentru ca oamenii din localitățile și satele noastre să beneficieze de drumuri moderne care le sporește calitatea vieții și mobilitatea.


Articolul precedentProfil Electoral // Independenții 2025: lepădarea de partide, scandaluri la demisie și o nouă viață politică pe cont propriu
Articolul următorElevii de la Colegiul „Mihai Eminescu” din Soroca au discutat despre egalitatea de gen / GALERIE FOTO
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.