„Lista neagră” SIS se subțiază. Compania Trans Provision, asociată lui Vladimir Andronachi, scapă de restricții

0
23

 Compania Trans Provision SRL, un nume greu pe piața exportului de grâu, a fost exclusă din lista Serviciului de Informații și Securitate (SIS) a persoanelor juridice asociate lui Vadimir Andronachi, subiect al sancțiunilor internaționale. Ordinul SIS făcea referință la dosarul întreprinderii de stat Metalferos, în care a deținut funcții de răspundere fondatorul companiei, Alexandru Nehtii. Portalul Anticoruptie.md a dezvăluit, încă în 2017, schemele prin care companiile-fantomă implicate în „afacerile murdare” de la Metalferos erau înlocuite cu altele, după ce apăreau în vizorul public.

MCF Trans Provision SRL este un actor major în exportul de grâne din Republica  Moldova.

În 2024, de exemplu, compania a deținut cea mai mare cotă la exportul grâului. Este vorba despre 35 la sută din tot volumul exportat.

Marfa a ajuns preponderent în Indonezia, circa 66%. Ca țară de destinație urmează România, cu 19 % și Bulgaria, unde a ajuns cam 7% din grâul exportat.

Înființată la 19 septembrie 2013, compania este administrată de Alexandru Nehtii, care figurează și în calitate de fondator unic. Asocierea acestuia cu Vladimir Andronachi a fost determinată de perioada în care Nehtii a ocupat funcții de coducere la întreprinderea Metalferos.

Portalul  Anticoruptie.md a publicat, de-a lungul anilor, mai multe materiale despre dosarul Metalferos, unul dintre cele mai sonore cazuri de corupție din Republica Moldova, care vizează scheme de spălare de bani și fraudă.

În 2020, portalul a dezvăluit că factori de decizie de la companie ar fi încercat să-l influențeze, prin intermediul unor terțe persoane, pe procurorul Eugeniu Rurac, în gestiunea căruia se afla dosarul Metalferos.


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentTotul i-am făcut pe plac”. La Soroca, romii se pregătesc să își înmormânteze baronul Artur Cerari
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.