La mai bine de jumătate de an de la demararea proiectului comunitar “Comunitate curată – locuitori sănătoși”, implementat în satul Bădiceni în cadrul Programului de mentorat pentru dezvoltare comunitară incluzivă, localnicii strâng deja și roadele acestuia.
Sătenilor care doresc să beneficieze de serviciul de evacuare a gunoiului le-au fost distribuite tomberoane. Localnicii au aflat cum și când va avea loc evacuarea deșeurilor menajere și au găsit loc în gospodăriile lor pentru pubelele primite.
Amintim că activitatea face parte din cadrul Programului de mentorat pentru dezvoltare comunitară incluzivă, parte componentă a Proiectului “Inițiativă Comună pentru Oportunități Egale”. Proiectul este implementat de Echipa comunitară „Inițiativa” din Bădiceni fiind susținută de Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, din resursele acordate de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și Suedia.
Această publicație a fost realizată cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a proiectului „E timpul să fii activ!” și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.