Ion STARÂŞ: „Cetăţeanul rămâne încă iresponsabil când este vorba de propria sănătate”

0
146

Domnul Ion Starâş, medic-şef al IMSP CS Vasilcău, îmi este un amic mai vechi (ambii am absolvit Colegiul de Medicină din Orhei), dar interviul ce urmează nu are nici o legătură cu acest fapt. Pe unde mai pui că şi funcţia ocupată, dar şi responsabilitatea care şi-a asumat-o şi şi-o asumă zi de zi nu permite devieri de la normă şi, în primul rând, de la Jurământul lui Hipocrate. Or, înainte de a păşi pragul instituţiei pe care o gestionează (de altfel, cu mare pricepere şi chibzuinţă, lucru care se observă chiar de la prima vedere), mi-am pus un singur scop: să aflu din prima sursă ce vremuri trăieşte medicina de la sat, care sunt problemele cu care se confruntă şi care sunt maladiile care macină sănătatea oamenilor de la sate…

— Sincer vorbind, prima impresie despre Centrul de Sănătate Vasilcău este bună. Cel puţin, şi în exterior, şi în interior clădirea arată bine, fapt ce denotă o mână de gospodar. Altfel, sediul precedent mi s-a părut ceva mai rece, inapt de a aduce liniştea în sufletul suferinzilor…

— Dacă această primă părere a fost bună, nu-mi rămâne decât să mă bucur. Sper ca şi în continuare să fim la „înălţimea așteptărilor”. Deşi, trebuie s-o spun, nu întotdeauna şi nu tuturor le place ceea ce facem şi cum facem. Fiecare cu opinia şi viziunile sale.

— Ce înseamnă astăzi CS Vasilcău, ce personal medical aveţi şi dacă acesta corespunde necesităţilor zilei?

— În afară de umila mea persoană, mai avem un medic de la CS Soroca, doamna Elena Cojocaru, care activează prin cumul, şi patru asistente medicale, inclusiv o asistentă medicală superioară, o asistentă la Oficiul de sănătate Ruslanovca şi două asistente la Vasilcău. Funcţia de şofer o îndeplinesc tot eu, dar acest lucru este neremunerat. În această echipă deservim circa 2500 de locuitori ai satelor Vasilcău şi Ruslanovca. În mod normal, la un medic de familie trebuie să-i revină 1500 de pacienţi, condiţie care la noi se respectă.

— Descifraţi, vă rog, cuvântul „deservim”?

— Aceasta înseamnă tot ce include noţiunea „asistenţă medicală primară” — primirea pacienţilor, controalele profilactice, acordarea primului ajutor, tratamentul episodic în cabinetul de proceduri în caz de 18 maladii prioritare frecvent întâlnite.

— Din câte am văzut, aveţi şi un punct farmaceutic.

— Pentru comoditatea pacienţilor noştri acest lucru este foarte important, fiindcă înseamnă, în primul rând, economisire de timp. La punctul farmaceutic avem două feluri de medicamente: extrabugetare — care se pot procura la preţuri reale şi compensative, care sunt destinate unor grupuri ţintă de bolnavi, celor care suferă de hipertensiune, de exemplu. Altfel, bolnavii de diabet zaharat, glaucom, dar şi copiii în vârstă de la 0 la 18 ani primesc medicamente gratis.

— Multă lume crede că Centrele de Sănătate sunt într-o relaţie de subordine cu Spitalul raional, dar, din câte cunosc, această opinie este greşită.

— Nu suntem în relaţii de subordonare cu Spitalul raional, ci mai degrabă suntem parteneri, în unele cazuri. De exemplu, pentru acordarea serviciilor încheiem contracte în ceea ce priveşte serviciile de ultrasonografie, fibrogastroscopie, investigaţiile paraclinice sau de laborator. Ce-i drept, în ultima vreme avem relaţii de colaborare cu un laborator de la Bălţi, care ne propune condiţii financiare mai convenabile decât omologii lor de la Soroca. Vorba ceea, nu trăim vremurile cele mai bune şi orice ban economisit contează… Din punct de vedere organizatoric, ne supunem Consiliului raional, care este fondatorul instituţiei şi ministerului de resort.

— Domnule Starâş, este adevărat că orice persoană poate să-şi aleagă singur medicul la care să se trateze?

— Adevărat. Deţinătorii poliţei de asigurare medicală sunt în drept să-şi aleagă medicul. De exemplu, cetăţeanul poate locui la Vasilcău, iar medicul lui să fie din Chişinău sau din Cahul. Noi suntem obligaţi să-i acordăm acestuia ajutor numai în caz de urgenţă.

— Dacă o instituţie de învăţământ, să zicem, este apreciată (pozitiv sau negativ) conform reuşitei elevilor la examene, care ar fi criteriile după care „primesc note” medicii, în speţă cei de la sate?

— Principala activitate a medicilor de familie este lucrul profilactic, fiindcă populaţia noastră este încă inconştientă şi iresponsabilă când vine vorba de propria sănătate. Nu întâmplător a fost introdusă şi noţiunea „indicator de performanţă”, care prevede, printre altele, şi un adaos la salariu. Profitând de ocazie vreau să amintesc tuturor locuitorilor satelor noastre că trebuie să treacă anual, cel puţin, un control la medicul său, indiferent dacă are sau nu are Poliţă de Asigurare Medicală.

— Şi ultima întrebare. Care maladii sunt cel mai frecvent întâlnite la Vasilcău?

— Nu pot spune că există o legitate, dar actualmente, dacă ar fi să facem o clasificare a bolilor înregistrate, primul loc l-ar ocupa hipertensiunea arterială, după care urmează diabetul zaharat şi cancerul.

— Mulţumesc pentru interviu. Sănătate Dvs., colectivului Dvs. şi tuturor celor 2500 de oameni de sănătatea cărora aveţi grijă.


Articolul precedentSoroceanca Lilia Pocitari, decorată cu Medalia „Meritul Civic”
Articolul următorS-au născut în perioada 2-8 octombrie 2017
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”. Membru al Uniunii Jurnaliștilor din Republica Moldova. Câștigător în TOP-ul „10 jurnaliști ai anului”. În presă din anul 1986. Activitate: corespondent, redactor de secție la ziarul raional din Soroca; corespondent Agenția de știri „Moldpress”, corespondent zonal al ziarului guvernamental „Независимая Молдова”; purtător de cuvânt al prefecturii Soroca, consilierul prefectului. Din anul 1988 fondator și redactor al ziarului „Observatorul de Nord”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.