Instituțiile de învățământ vor primi 4,32 milioane de dolari, în cadrul a 120 de granturi, pentru modernizare

0
13

Ministerul Educației și Cercetării  a lansat astăzi Programul de Granturi Școlare cu valoarea totală de 4,32 milioane de dolari. În baza programului, vor fi acordate 120 de granturi pentru modernizarea instituțiilor de învățământ general, transmite moldpres.md

Inițiativa se înscrie în Proiectul „Îmbunătățirea Calității Educației”, implementat de MEC și susținut financiar de Banca Mondială, Parteneriatul Global pentru Educație și Fondul Fiduciar cu Donatori Multipli al Parteneriatului pentru Învățarea Timpurie.

„Prin acest program, încurajăm școlile să își concentreze eforturile pe patru direcții prioritare: dezvoltarea metodelor digitale și a instrumentelor interactive, evaluarea eficientă a învățării, suport educațional pentru elevii dezavantajați și promovarea accesului fetelor la domeniile STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică)”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun

Granturile vor fi alocate pentru proiecte care vizează dezvoltarea metodelor digitale și a instrumentelor interactive de predare-învățare, evaluarea eficientă a învățării elevilor, suport educațional pentru elevii dezavantajați, promovarea accesului fetelor la domeniile STEM. Beneficiarii granturilor vor fi selectați în baza unui concurs.

Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 31 decembrie 2024. O decizie finală privind acordarea granturilor va fi luată în luna mai 2025, iar implementarea proiectelor va începe odată cu noul an școlar.

Ministerul Educației și Cercetării încurajează toate școlile din ţară să participe la acest program și să vină cu propuneri inovative care să contribuie la creșterea calității educației. 

Articolul precedentContrabandă cu haine de sute de mii de lei descoperită în două magazine din Soroca, marfa a fost confiscată
Articolul următorÎn atenția călătorilor! Activitatea postului vamal Costești va fi sistată în ziua de joi, 12 decembrie curent, între orele 09:00 și 17:00
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.