Campionatul Republicii Moldova la fotbal.
Etapa a doua din campionatul Republicii Moldova la fotbal, Divizia B, zona Nord, poate fi considerată una istorică pentru echipa EFA din satul Visoca – formația patronată de omul de afaceri Ghenadie Mija a repurtat prima victorie într-o competiție de rang republican.
Într-o manieră destul de categorică, visocenii au fost mai buni decât echipa care s-a situat pe locul 2 în anul trecut, FC Codru din Călărași, iar scorul obținut, 3-1, vorbește despre multe. Altfel, victoria nu a fost întâmplătoare, fiindcă și în etapa inaugurală a competiției, amatorii de la Visoca au „rupt” un punct, în duelul cu mult mai experimentata echipă FC Inter (Soroca). Pentru EFA au marcat Vasile Pașa (min.26) și Ion Morari – 2 (min. 57 și 88), iar pentru oaspeți a marcat Dan Ciobanu (min.15). Păcat doar că primele trei puncte de acasă au fost obținute de visoceni „acasă”, la Izvoare (Florești), dar stadionul din Visoca este în plină reconstrucție și amenajare și foarte curând iubitorii fotbalului din localitate vor avea acces la fotbalul mare.
Altfel, microbiștii din Visoca pot fi considerați drept niște alintați ai sorții or, în campionatul Republicii Moldova mai participă și echipa FC Visoca, aflată sub patronajul primăriei locale. Și nu participă oricum, dar chiar foarte bine, prestând un fotbal plăcut ochiului. În etapa secundă, această echipă a fost net-superioară în fața galonatei echipe FC Grănicerul din Ungheni, care anul trecut a evoluat în Divizia A. Superioritatea fotbaliștilor din Visoca a fost mai mult decât concludentă – după doar 8 minute de joc visocenii aveau un 2-0 nesperat, prin golurile marcate de Igor Lohov, scorul final fiind de 4-1. Sunt convins că, alături de experimentații Vasile Boldescu și Igor Lohov FC Visoca va avea un cuvânt greu de spus în această competiție.
Cu părere de rău, ceva mai ezitant a fost startul echipei FC Inter, dar, cu siguranță, și elevii lui Marin Russu vor progresa de la meci la meci și, cine știe?, poate chiar vor pretinde la un loc pe podium. În această etapă, însă, gazdele de la Edineț au fost mai bune, scor, 1-3… Iată și rezultatele tehnic ale etapei: FC OLIMPIA-ARF OCNIȚA: 1-2; FC VISOCA-FC GRĂNICERUL: 4-1; FC FĂLEȘTI CS CRUIZ PLUS: 2-2; STEAUA TELENEȘTI-FC RÂȘCANI: 3-1, EFA VISOCA-CODRU CĂLĂRAȘI: 3-1; FC EDINȚE-FC INTERA. 3-1.
După primele două etape, EFA are la activ patru puncte și ocupă un onorant loc 3, FC Visoca, cu trei puncte la activ, este pe locul 7, iar sorocenii, care au acumulat un singur punct, sunt pe locul 12, din 14 echipe participante în campionat.
În etapa a III, formația EFA are meci greu în deplasare, la Sângerei, FC Visoca la fel joacă în deplasare, la Ocnița, cu AFR din localitate, iar sorocenii primesc, acasă, replica bălțenilor care, în mod surprinzător, ocupă ultimul loc în clasament. Începutul meciurilor la ora 17:00.
P.S. Anterior meciului din campionat, echipa EFA (Visoca) a disputat și un meci din cadrul turului preliminar al Cupei Moldovei „Moldtelecom”, în compania formației ARF Ocnița. După 90 minute de joc scorul a fost de 1-1 (goluri marcate: Mihai Țurcan/Dumitru Bodiu), iar în prelungiri mai buni au fost fotbaliștii din Ocnița. (Dan AOLEI)