Astăzi dimineața, la 7:45 printr-un apel la 112 au fost alertați pompierii în privința unui incendiu la o casă din satul Cosăuți. Pompierii au intervenit, dar focul deja făcuse pagube. În casă a fost depistat cadavrul carbonizat al proprietarei casei, în vârstă de 80 de ani. Totodată au ars și multe bunuri din casă.
După cum ne-a relatat primarul comunei Cosăuți, Mihai Gâtlan, bătrâna fiind țintuită la pat era ajutată de un asistent social din localitate care, duminică seara, a făcut focul în casa bătrânei, iar dimineață, venind la serviciu, a văzut că iese fum din casă. Domnul primar ne-a mai relatat că este exclus ca bătrâna să fi făcut focul, fiindcă era imobilizată la pat. Urmează ca specialiștii să spună cuvântul, dar se zvonește că bătrâna uneori mai aprindea candela sau conecta în priză un aparat de încălzire.
“La stingerea incendiului a intervenit prima cursă cu un efectiv de 3 pompieri și ofițerul superior al Serviciului Intervenții, după care s-a solicitat și a doua cursă cu un efectiv de 3 pompieri. Direcția Situații Excepționale mun. Soroca atenționează populația se respecte regulile antiincendiare în special în perioada rece a anului, atunci când oamenii utilizează sursele de încălzire. În cazul persoanelor în etate și a copiilor este indicat că aceștia să fie monitorizați și să nu fie utilizate instalații improvizate pentru încălzirea locuințelor. Cauza incendiului se stabilește” ne-a comunicat Sergiu Plitoc, șef adjunct al Direcției Situații Excepționale din municipiul Soroca.