Încă cinci partide ar urma să se înregistreze în Republica Moldova

0
185

Alegerile locale din 2023, prezidențialele din 2024, parlamentarele din 2025, precum și discuțiile interminabile despre necesitatea apariției unei alternative puternice se pare că stau la baza inițiativelor de lansare a mai multor proiecte politice în viitorul apropiat în Republica Moldova, scrie https://tribuna.md/2022/09/11/top-5-partide-politice-asteptate-sa-se-lanseze-in-viitorul-apropiat/ .

  În „lista de așteptare” sunt cinci partide, însă, nu e exclus că vor apărea și altele,

1. Partidul „Statalitate – Государственность”

Grupul de inițiativă pentru constituirea Partidului Politic „Statalitate – Государственность”, la 13 iulie curent, în cadrul unei conferințe de presă, a anunțat că a demarat procedura de formare a echipei și de înregistrare a partidului. Potrivit lui Igor Căldare, președinte al Grupului, partidul este unul „de tip nou”. Valorile pe care le va avea la bază viitorul partid sunt: neutralitatea țării, familia tradițională, 9 mai – Ziua Victoriei, lustrația complexă, lupta cu corupția, învățământul și medicina ca sistem socio-etnic, economia ca principiu social, Ștefan cel Mare și Sfânt – statalist cu literă mare în istoria Moldovei. Sloganul formațiunii este „Moldoveni de toate naționalitățile, uniți-vă!”.

2. Partidul Mișcarea Alternativă Națională 

Ion Ceban, primarul general al municipiului Chișinău, la 23 august curent, în cadrul unui briefing de presă, a anunțat despre lansarea Partidului Mișcarea Alternativă Națională. Politicianul a spus că formațiunea e pentru: dezvoltarea, renașterea și modernizarea țării; independență și neutralitate; integrare europeană. Potrivit lui, va fi construit un partid care, atunci când va prelua puterea, va face ca Republica Moldova să ajungă în 10 ani – cel mult – la nivelul țărilor din sud-estul Europei. E de menționat că, inițial, despre lansarea Mișcării a fost anunțat la 30 decembrie 2021, dar, potrivit lui Ion Ceban, pauza a fost luată din cauza războiului izbucnit în februarie curent.

3. Partidul Național Moldovenesc 

Și Partidul Național Moldovenesc ar urma să apară oficial în curând în politica moldovenească. Bloggerul Dragoș Galbur, în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4, la 31 august curent, a anunțat că va lansa formațiunea dată, având deja denumirea rezervată. El a spus că partidul vine să unească societatea. „Împreună cu mai mulți tineri cu studii în străinătate, cu experiență…. punem baza unei formațiuni politice – conservatoare modernă, de centru-dreapta. Prin acest partid, noi vrem și vom schimba radical lucrurile”, a declarat bloggerul.

4. Mișcarea primarilor (nu are denumire oficială la moment) 

Un alt partid politic, ce va fi lansat în viitorul apropiat, va avea la bază mai mulți primari. Primarul de Leova, Alexandru Bujorean a anunțat, la 5 septembrie curent, despre constituirea unei mișcări a primarilor și nu doar. „Pornim proiectul politic împreună cu colegii primari, pentru că sunt cea mai pregătită categorie administrativă din țara noastră, capabilă să vină astăzi cu soluții pragmatice și dovedind acest lucru prin acțiuni concrete care au dus la dezvoltarea dinamică a satelor și orașelor Moldovei”, a declarat alesul local.

5. Partidul Marianei Durleșteanu 

Fostul ministru al Finanțelor, Mariana Durleșteanu, care, la 20 mai curent, a anunțat că demisionează de la șefia Partidului Legii și Dreptății, a dezvăluit, peste câteva săptămâni, că urmează să lanseze propriul proiect politic. „Nu-mi place să mă avânt dintr-un partid în altul. Am primit multe oferte după ce am refuzat funcția de Prim-ministru… Va fi un proiect de la zero”, a declarat ea. Formațiunea, potrivit spuselor sale, va fi constituită până la scrutinul din 2023.


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentDistanța corectă față de TV: Ce diagonală ar trebui să aibă televizorul
Articolul următorDoctorul care a făcut “elixirul vieții veșnice” a murit la vârsta de 148 de ani, 9 luni, 3 săptămâni și 4 zile: care e, de fapt, adevărul
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.