Înainte de a da foc vegetației uscate, gândește – ai mii de lei „în plus” pentru a plăti amenda?

0
115
   În ultima perioadă, pe teritoriul raionului Soroca, se atestă o creștere a numărului cazurilor de incendiere a vegetației uscate, de mirişti şi resturi vegetale, ceea ce duce la consecinţe grave asupra comunităţii prin producerea de pagube materiale şi afectarea mediului înconjurător.
  Inspectoratul de Poliție Soroca Vă informează că potrivit prevederilor art.115 alin.3 al Cod Contravențional RM ”Arderea în câmp deschis a resturilor vegetale de orice provenienţă – se sancţionează cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice şi cu amendă de la 240 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.”
   Totodată, pentru evitarea producerii arderilor necontrolate, oamenii legii Vă îndeamnă să:
 nu utilizați focul deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt; nu aruncaţi mucuri de ţigară, chibrituri aprinse;  respectați modul stabilit de colectare, păstrare și transportare a resturilor vegetale; cetățenii să se adreseze la primării în ceea ce privește planificarea zilelor și locurilor special amenajate pentru adunarea resturilor menajere și vegetației uscată din localitate;  supravegheați în permanență copiii și interziceți jocul acestora cu surse care ar putea provoca incendii (chibrituri, brichete, etc.)
În cazul depistării focarelor de ardere, apelaţi la număr unic de urgență  112. (SURSA: Inspectoratul de Poliție Soroca)
 

Articolul precedentDe la începutul pandemiei, 513.442 persoane au fost infectate, iar 11.431 din acestea au decedat din cauza noului coronavirus
Articolul următorInterese ascunse sau nu? Consiliul Municipal Soroca a decis scoaterea la licitație a clădirii nefinisate a stației de canotaj
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.