În satul Șeptelici au fost aduse 300 de tomberoane pentru gestionarea deșeurilor / VIDEO

0
357

În satul Șeptelici din raionul Soroca au fost aduse astăzi 300 de tomberoane noi, parte din proiectul „Împreună pentru un mediu curat și sănătos”. Proiectul este implementat de AO „Casa Speranțelor” cu suportul financiar al Fondului Național pentru Mediu ce are scopul de a crea un mediu mai curat pentru locuitorii din sat.

Prin acest proiect, s-a lucrat la amenajarea locului pentru depozitarea deșeurilor, fiind reparat drumul ce duce spre gunoiște și s-au construit 600 metri de gard în jurul acesteia.

Pentru a asigura curățenia pe termen lung, va fi înființat un serviciu de gestionare a deșeurilor în cadrul proiectului „Mă implic” .Acest serviciu va avea reguli clare pentru colectarea deșeurilor și fiecare familie va putea semna un contract pentru a folosi tomberoanele primite. Aceste 300 de tomberoane vor ajuta satul să păstreze curățenia și să simplifice modul de colectare a gunoiului.

Totodată sunt planificate și patru campanii de curățenie în care locuitorii vor fi invitați să participe la igienizarea parcului și a locurilor publice din sat. Mai mult, se va organiza un concurs pentru cea mai curată stradă, cu scopul de a încuraja oamenii să fie activi în păstrarea ordinii și curățeniei.

Proiectul „Împreună pentru un mediu curat și sănătos” a beneficiat de un buget total de 1.122.550 lei, din care Fondul Național pentru Mediu a oferit 1.004.450 lei, iar Primăria Șeptelici a contribuit cu 118.100 lei.


  • ETICHETE
  • DC
Articolul precedentAșa s-a votat la Parcani – rezultatele alegerilor prezidențiale
Articolul următorMeteo: azi, 29 octombrie vom avea o nouă zi frumoasă de toamnă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.