În preajma… Referendumului: 28 din 35 de primari din Soroca se declară proeuropeni / INFOGRAFIC

0
1387

Au rămas zile numărate până la referendum, în care cetățenii (și nu politicienii) vor decide soarta de mai departe a acestui stat. Fie continuă să meargă pe calea europeană (viteza oricum o va alege conducerea de acum și viitoare a republicii), sau rămânem de tren și ne bucurăm de promisiunile manipulatorii al unor indivizi care au alte interese.

Și dacă acum mai bine de un secol, când s-a votat Unirea cu România, ținutul Sorocii i-a avut pe Constantin Stere, (moș) Ion Codreanu, Pantelimon Halippa, Gheorghe Năstase, Nicolae Soltuz și mulți alții ca exemplu, astăzi cine ne poate fi model?

Noi a întrebat toți primarii din raionul Soroca opinia personală dacă sunt pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană și ce ar avea de câștigat cetățenii – 28 din 35 au spus DA, ceilalți au ezitat și niciunul nu a spus NU. În rest, fără comentarii.

 

Lilia Pilipețchi, primarul municipiului Soroca (PSRM):

Desigur sunt pentru integrarea europeană. Toată lumea își dorește, nu? Cea mai mare bubă a Sorocii sunt locurile de muncă. Noi dezvoltăm infrastructura subzonei economice libere, deja suntem la etapa de finalizare a două drumuri de acces, electricitatea, apă și canalizare și gazificarea. Suntem foarte mult interesați pentru investitorii străini și cred eu că vom deveni mai cumva mai atractivi. Eu personal nu am ieșit niciodată cu o declarație și nici cu un gând cumva împotriva Uniunii Europene.

Marin Avonicița, primarul comunei Bădiceni (PSRM):

Noi suntem pentru. Eu cred că Republica Moldova va avea numai de câștigat, trebuie să mergem înainte în rând cu lumea.

Igor Russu, primarul satului Băxani (Independent):

Desigur că suntem pentru. Noi vrem condiții bune, ca în Europa. Și dacă ne integrăm, sperăm că o să avem o susținere, căci din altă parte nu cred că avem de unde.

Iurie Cojocaru, primarul comunei Bulboci (PAS):

Cu ambele mâini și picioare, sunt categoric pentru. Altă cale nu există. Vor fi oportunități bune pentru dezvoltarea localităților, mai ales rurale. Altă șansă nu există,  suntem la un moment de răscruce colosal. Mergem prin istorie și nu ne dăm seama, nu toți, dar chiar și o parte din primari nu conștientizează valoarea integrării europene și oportunitățile care apar.

Veaceslav Terentii, primarul comunei Căinării Vechi (PSRM):

Sunt pentru. Eu am două fete în Uniunea Europeană, în Olanda, învață și lucrează acolo, cum aș putea fi împotrivă?

Andrei Prodan, primarul comunei Cosăuţi (PPDA):

Pentru, vor fi proiecte, eu văd doar plusuri din integrarea europeană.

Anatolie Pînzaru, primarul comunei Cremenciug (Independent):

Eu sunt pentru.

Oleg Rozimovschi, primarul comunei Dărcăuţi (PAS):

Noi suntem pentru. Și la ședința Consiliului Local am adoptat o declarație de susținere a parcursului european. Prin integrarea în Uniunea Europeană noi avem de câștigat fiindcă ne continuăm cursul de dezvoltare: implementarea proiectelor de dezvoltare în special a infrastructurii. Vrem să asfaltăm tot satul, să construim sisteme de canalizare, anul acesta facem iluminatul stradal în ambele sate din comună. Avem de câștigat multe. Toți tindem spre lumea civilizată. Când cei care nu vor mă întreabă de ce vreți în Uniunea Europeană, eu le spun așa: vreți salarii mari? Da, vrem. Dar, pensii mari, vreți? Tot vrem. Dar, subvenții la hectar la sfârșit de an să aveți 300 de euro? Da, vrem. Asta înseamnă că vreți și în Uniunea Europeană. Și ei tac.

Elena Sochirca, primarul satului Dubna (PAS):

Desigur, desigur, sunt pentru cu ambele mâini. De atâta că acesta e viitorul copiilor, nepoților și strănepoților noștri și al nostru, al tuturor. Pur și simplu noi suntem neinformați și nu cunoaștem care e menirea acestei acestui Referendum. De aceea, eu vreau să zic că pentru noi e ceva deosebit, ceva nou, dar e ceva care ne face să fim și mai acasă decât suntem.

Victor Mutruc, primarul satului Egoreni (PAS):

Cu Uniunea Europeană câștigă toată țara. Noi demult trebuia să fim în Europa, uniți cu România, dar noi ne jucăm de-a țara în bumbi cu toate guvernele și chiar și cu ăștia actuali tot așa. Ăștia suntem noi, pseudo patrioți. Majoritatea, 70 de procente din Parlament trebuie să voteze în primul rând Unirea și gata. Dacă ne integrăm în Uniunea Europeană vom fi în rând cu lumea civilizată, și în leafă, și în pensii, și în infrastructură, și în tot. Mergi prin Europa și vezi chiar și pe drumurile de pe câmpuri că e pus asfalt. Dar la noi unde e pus? Eu sunt pro UE.

Radion Pădure, primarul comunei Holoşniţa (PAS):

Pentru, numai, pentru. Vom avea un viitor pentru copii, pentru noi, pentru toți, proiecte și infrastructură schimbată. Numai bine văd în integrarea europeană.

Ivan Alexei, primarul satului Hristici (PSRM):

Nu știu lumea cum va fi, dar eu sunt pentru. Se vede cu ochiul liber cum este în Uniunea Europeană și cum este la noi, acolo sunt alte condiții de viață, mai bune.

Ivan Chiriac, primarul comunei Iarova (PAS):

Eu consider că numai lucruri pozitive ne va aduce integrarea europeană, începând de la democrație, legi, nivel de viață, dezvoltare, ca să nu enumăr pe foarte multe.

Ion Tuchila, primarul comunei Nimereuca (PSRM):

Opinia mea este pentru. Eu cred că beneficiile noastre la integrarea în Uniunea Europene îndată vor fi foarte mici, dar toate beneficiile mai mari vor fi după ce vom ajunge și în zona Shengen, cu o liberă circulație și un liber schimb de produse. Ne va fi mai bine când vom avea și un liber transfer de tehnologii, atunci toate ramurile economiei or să lucreze liber. Dacă pornim pe cărarea asta trebuie de mers înainte.

Vladislav Cebotari, primarul satului Oclanda (PSRM):

Nu sunt nici pentru și nici împotrivă, eu sunt pentru suveranitatea Republicii Moldova. Mă abțin de la un alt răspuns fiindcă sunt undeva la mijloc.

Valentina Ceban, primarul comunei Ocolina (PSRM):

Întotdeauna am fost pentru. Dacă schimbările au loc spre bine și condițiile de trai ale cetățenilor se îmbunătățesc, oamenii întotdeauna o să fie pentru Uniunea Europeană. Ei când o să vadă schimbarea, nici nu o să avem nevoie de făcut referendumuri și nu știu ce. Și dacă noi ne schimbăm spre bine, înseamnă că suntem bineveniți în Uniunea Europeană, iar noi tindem să ajungem acolo.

Victoria Prisacari, primarul comunei Parcani (PAS):

Sunt pentru. Multe sunt de câștigat din integrarea europeană, o susținere atât pentru locuitorii noștri, cât și pentru toți cetățenii din Republica Moldova, vor fi alte condiții de viață. Tot timpul suntem în căutarea unor locuri mai bune, dar așa poate și la noi acasă vor fi condiții ca și în țările europene, unde toți tind să meargă într-acolo căci este bine. Vrem să avem o viață mai frumoasă.

Gheorghe Buzurniuc, primarul comunei Pîrliţa (PAS):

Pentru. Eu socot că va fi mai bine pentru lume, vom avea ajutor, proiectele va fi mai ușor să-le realizăm.

Oxana Fedco, primarul satului Racovăţ (PDA):

Pentru, o să ne dezvoltăm mai bine și mai repede în Uniunea Europeană.

Larisa Gîncu, primarul satului Redi-Cereşnovăţ (PAS):

Sunt pro. O să vedem schimbări în toate, satele cred că o să se schimbe și la infrastructură și la salarii și în toate sferele.

Oleg Nastas, primarul comunei Regina Maria (PSDE):

Sigur că sunt pentru. O să avem de câștigat o piață de desfacere și libera circulație.

Vitalie Muntean, primarul comunei Rubleniţa (PAS):

Eu sunt pentru. Eu cu vârsta am înțeles că la noi cea mai scumpă e educația. Așa văd eu, că la dânșii legile oleacă lucrează mai bine, lumea se educă oleacă mai bine, sunt mai disciplinați. Eu cred că ăsta este un plus. Sunt cu niște viziuni cu care nu-s de-acord, dar îmi pare că acolo sunt mult mai bune lucruri. Eu nu-s pentru aceea că trebuie să mergem în UE pentru bani. Noi trebuie să fim oameni, să creștem și învățăm în rând cu dânșii. Asta e viziunea mea principală. Vreau să avem și o medicină bună, o piață bună de desfacere și marfa noastră pe care o creștem să o dăm acolo, să putem vinde ceea ce la noi este surplus.

Iurie Marian, primarul satului Rudi (PAS):

Eu sunt doar pentru. De câștigat o să avem multe și tot atât de multe avem de pierdut dacă pierdem această șansă. Poate este greu de vizualizat tot ce vom câștiga dacă ne integrăm în Uniunea Europeană, dar pierderile sunt la suprafață dacă noi mai stăm în această poziție.

Silvia Leșan, primarul comunei Schineni (PAS):

Sunt pentru. Satele o să aibă posibilitatea să dezvolte, vom putea să creăm condiții bune pentru trai, să îmbunătățim infrastructura. Vor fi mai mulți agenți economici care să activeze, să creeze locuri de muncă, oamenii or să aibă un salariu stabil, să rămână acasă, să nu pleacă peste hotare.

Angela Micolenco, primarul comunei Stoicani (PAS):

Pentru. O să avem de câștigat viitorul țării prosper și vom avea dezvoltare.

Victoria Andriuța, primarul satului Şeptelici (PSRM):

Mă abțin de la răspuns.

Boris Rotaru, primarul comunei Şolcani (PAS):

Sunt pentru, în Uniunea Europeană vom trăi mai bine. Ca să ne accepte să intrăm în Uniunea Europeană, trebuie să îndeplinim unele condiții – de ridicat salariul și pensiile, de adus investiții, mai multe locuri de muncă, să ne apropiem de traiul pe care îl trăiesc ei acolo.

Svetlana Păunescu, primarul comunei Tătărăuca Veche (PSRM):

Am dreptul consfințit de Constituția Republicii Moldova să nu răspund la această întrebare.

Igor Romaniuc, primarul satului Trifauţi (PSRM):

Eu sunt pentru, dar nu știu ce vom avea de câștigat din aceasta și nici ce vom avea de pierdut. Eu sunt de fapt la jumătate, așa că puteți scrie că mă abțin.

Tudor Golub, primarul comunei Vasilcău (PSRM):

Mă abțin.

Lilia Moraru, primarul comunei Vărăncău (PAS):

Noi împreună cu populația din satele care fac parte din comuna noastră suntem pentru integrarea în Uniunea Europeană. În primul rând aceasta este pentru noi calea de dezvoltare și prosperitatea localităților noastre. Integrarea europeană înseamnă pacea și libertatea cetățenilor de a lucra iar a studenților de a studia în pace.

Veaceslav Dobrovolschi, primarul comunei Vădeni (PSRM):

Eu sunt pentru, vom avea beneficii, o grămadă de proiecte sunt finanțate anume din partea Uniunii Europene, se investesc bani pentru drumuri, pentru apeducte și tot așa mai departe. Eu sunt pentru relațiile economice nu numai cu Uniunea Europeană, ci cu toate țările, inclusiv cu Ucraina și cu celelalte țări din împrejurimea noastră.

Grigore Pleșca, primarul satului Visoca (PDA):

Pentru cu amândouă mâni. Alt drum nu este, Uniunea Europeană înseamnă civilizație, acolo este absolut totul pentru viitorul copiilor, este un viitor pentru noi, pentru țară. Uniunea Europeană este o civilizație dezvoltată care s-a dus înainte, iar noi altă variantă și altă șansă decât asta, dacă o scăpăm, nu avem.

Iulian Colesnic, primarul comunei Voloviţa (PSRM):

Așa și așa.

Valeriu Covalciuc, primarul satului Zastânca (PSRM):

Asta e părerea mea, pe care am dreptul să o țin în secret. Eu nu-s obligat să dau răspuns.


Articolul precedentMăsuri de protecție a martorilor în procesul penal: Siguranța celor care depun mărturie / VIDEO
Articolul următorVox: Mersul pe jos ne face mai sănătoși / VIDEO
Licenţiat în jurnalism și Master în Științe ale Comunicării, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.