Un cunoscut cântăreț american a murit la câteva ore după ce s-a căsătorit, la 37 de ani. Născut în Oklahoma, era unul dintre cei mai apreciați artiști de country din SUA, cu mai multe albume la activ.
Secretarul lui de presă, Clif Doyal, a declarat pentru presa americană că Jake a murit în somn, la câteva ore după nunta lui care a avut loc sâmbătă, potrivit People. Fostul manager, Brenda Cline, a confirmat, de asemenea, informația duminică, spunând că l-a iubit pe Flint „ca pe un fiu” și că acesta a murit cu puțin timp înainte de pleca într-un nou turneu, pe 2 decembrie. „Cel mai amuzant, mai muncitor și mai dedicat artist cu care am lucrat în toată cariera mea. Eram pe punctul de a începe o afacere împreună, după ce el și Brenda se căsătoreau, ceea ce s-a întâmplat ieri. Da, ieri”, a scris managerul Brenda Cline pe o rețea socială.
Flint își anunțase logodna printr-o postare, în ianuarie. Brenda Flint, văduva lui, a distribuit un videoclip de la nunta lor la scurt timp după moartea artistului. Cei doi pot fi văzuți dansând și făcând fotografii sub un portocal. „Nu înțeleg. Oamenii nu sunt făcuți să simtă atât de multă durere. Ar trebui să ne uităm la fotografiile de nuntă, dar trebuie să aleg haine în care să-mi îngrop soțul”, a scris ea.
sursa: www.digi24.ro