Un conflict banal legat de un loc de parcare în curtea unui bloc din Soroca s-a încheiat cu violență și o condamnare penală. Un bărbat a fost găsit vinovat de huliganism după ce a agresat doi vecini și va executa 150 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității.
Incidentul a avut loc în seara zilei de 3 iulie 2025, în curtea unui bloc de pe strada Dimitrie Cantemir din municipiul Soroca. Potrivit sentinței, inculpatul s-a apropiat de unul dintre vecini și, pe fondul unei dispute legate de un loc de parcare, i-a aplicat acestuia mai multe lovituri cu pumnul în zona feței. În conflict a intervenit și soția victimei, care a fost, la rândul ei, lovită de agresor.
Expertiza medico-legală a stabilit că ambelor persoane vătămate le-au fost cauzate echimoze la nivelul feței și membrelor. Faptele au fost încadrate drept huliganism, conform articolului 287 alineatul (1) din Codul Penal al Republicii Moldova.
În fața instanței, inculpatul a recunoscut faptele. Declarațiile părților vătămate confirmă că altercația a început din cauza locului de parcare, iar agresorul ar fi aplicat loviturile fără o provocare clară. În timpul incidentului, telefoanele mobile ale victimelor ar fi dispărut temporar, fiind ulterior restituite de soția inculpatului, după ce imaginile camerelor de supraveghere au fost vizionate și au demonstrat că ea le-a luat.
Instanța a constatat că fapta este una mai puțin gravă, dar care încalcă ordinea publică și valorile morale ale comunității. În motivarea deciziei, se menționează că inculpatul s-a căit sincer și nu prezintă un pericol social sporit. În consecință, judecătorul a dispus ca acesta să execute 150 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității, o pedeapsă considerată proporțională cu gravitatea faptelor. De asemenea, bărbatul va trebui să achite 1.472 de lei cheltuieli judiciare în folosul statului.
Pretențiile civile ale părților vătămate – în valoare totală de 20.990 de lei – au fost lăsate spre examinare în ordinea civilă, neîndeplinind cerințele de formă ale acțiunii în procesul penal. Sentința a fost pronunțată astăzi de către Judecătoria Soroca, sediul central, și poate fi atacată la Curtea de Apel Nord în termen de 15 zile.














