Horoscop 29 iulie 2023. Zodia care primește bani în plus

0
168

 O să ne dăm voie să ne distrăm, să ieşim la plimbare, la piscină, să dăm o fugă la malul mării, la munte, să mai vedem şi altă lume. Vibraţia zilei este 11 şi o să facem echipă cu cel de lângă noi, o să fim în tandem.

 LEU

Poate daţi o petrecere de ziua voastră de naştere şi o să fie lume multă, că aveţi nevoie de prieteni în jurul vostru. E o efervescență la voi, sunt momente festive la care o să vă duceţi, poate plecaţi şi din ţară pe undeva, în vacanţă, ori în vizită la prieteni, la rude.

 FECIOARĂ

Va caută cineva care încearcă să vă convingă de toată sinceritatea sentimentelor şi o să rămână să decideţi voi încotro. O să vă împrumutaţi la propriul buzunar, numai să daţi o fugă la aer curat, undeva, să vă bucuraţi şi de peisaje, că aţi atins un prag de oboseală.

 BALANŢA

Se poate să vă duceţi la o petrecere şi să regăsiţi atmosfera de care aveaţi nevoie, prieteni mai vechi, şi o să vă faceţi şi alţii noi. Ies la iveală nişte lucruri care v-au fost ascunse, şi dacă tot se dau cărţile pe faţă, o să ştiţi dacă relaţia poate continua, sau nu.

 SCORPION

E o sărbătoare de la care n-aţi vrea să lipsiţi şi o să contribuiţi şi cu bani sau cadou, dac-o fi nuntă, botez. E posibil să apară acel cineva care e pe lungimea voastră de undă şi să vedeţi dacă merge relaţia, dacă va fi acea compatibilitate, pentru o căsnicie chiar.

 SĂGETĂTOR

Se poate să aveţi un motiv special să-i invitaţi pe prieteni la o terasă, poate faceţi un anunţ important că vă căsătoriţi, c-o să aveţi un copil. Poate sunteţi plecaţi într-o plimbare prin ţară şi vă întoarceţi până diseară, că mâine s-ar putea s-aveţi musafiri, sau cine ştie ce întâlniri mondene.

CAPRICORN

Aveţi chef de plimbare, puteţi pleca şi în afara oraşului ca să vă destindeţi, daţi o fugă la munte, la malul mării. Poate apelaţi la resursele familiei să luaţi ce vă mai lipseşte şi să-i mulţumiţi pe toţi ai voştri care îşi doresc mai multe în perioada asta.

 VĂRSĂTOR

Cineva de care vă era dor vă caută şi o să aveţi ce să faceţi împreună, vă duceţi la plimbare, la piscină, la vreun spectacol. Veşti dintre cele mai bune, vă întâlniţi cu oameni cu care aveţi ce împărţi, şi poate aveţi vreo colaborare de timp liber, sau vă duceţi în vacanţă împreună.

 PEŞTI

Se poate să vi se ceară o mână de ajutor şi să daţi dovadă de generozitate, să le oferiţi unor apropiaţi ce au nevoie. O întâlnire de suflet – e cineva care-şi doreşte să vorbiţi între patru ochi, c-au rămas câteva aspecte neclare şi relaţia are de suferit.

 BERBEC

Poate vă duceţi la o nuntă şi o să intraţi la cheltuială ca să le luaţi un cadou şi să vă luaţi şi vouă ţinuta de gală. Se poate să vă faceţi remarcate nişte calităţi cu ocazia unui eveniment festiv, o nuntă, o aniversare, un botez, şi să intraţi în legătură cu nişte oameni cu care aţi putea colabora pe viitor.

 TAUR

Poate plecaţi pe undeva cu prietenii, dacă n-aveţi treabă pe acasă, că aveţi nevoie de aer. Se observă o atmosferă festivă – poate sărbătoriţi ceva şi vă ocupaţi de musafiri şi de bunăstarea lor, că tot postura de gazde va prinde cel mai bine.

GEMENI

O petrecere în familie, că şi-a găsit cineva un job, sau c-a luat un examen, că se logodeşte cineva, poate chiar voi. E un eveniment monden la care o să puneţi şi voi umărul şi e posibil să primiţi o ofertă de colaborare, care să vă pice tocmai bine, c-or fi să fie bani în plus şi aprecieri.

 RAC

Sunt nişte rude care insistă să vă vedeţi ca să strângeţi şi mai mult relaţiile şi poate aveţi în curând vreo nuntă de pus la punct. Se poate să aibă loc o întâlnire care să vă schimbe viaţa în bine şi să vă bucuraţi de câştiguri şi de un confort emoţional, că e lângă voi o fiinţă cu care să-nţelegeţi, vă iubiţi.

SURSA: stirileprotv.ro


Articolul precedentSporuri salariale mai mari pentru cadrele didactice
Articolul următorCurs valutar 29 iulie 2023: Un euro valorează 19 de lei și 78 bani, iar dolarul costă 17 lei și 76 de bani
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.