Într-o atmosferă de sărbătoare și în prezența a câtorva sute de sportivi și antrenori, a avut loc tradiționala Gală a premianților anului sportiv 2018. Ca și la alte manifestații de acest fel, în prezența autorităților raionale au fost făcute totalurile anului sportiv precedent, iar cei mai buni și cu performanță tineri sportivi și antrenori au fost menționați cu Diplome și Cupe comemorative.
Raportul despre activitatea Școlii sportive raionale Soroca, care include filialele din Nimereuca, Vărăncău, Căinarii Vechi, Racovăț, Vasilcău și Rublenița, a fost prezentat de directorul Vsevolod Gâtlan. Printre altele, domnul Gâtlan a menționat că procesul de instruire și antrenament s-a desfășurat în 35 grupuri de instruire, conduse de 23 antrenori-profesori, printre care 5 cu gradul didactic II, 2 — Lucrători Emeriți în domeniul Culturii Fizice și Sportului, un maestru în sport, 2 maeștri internaționali ai sportului, un Antrenor Emerit al Republicii Moldova, un cavaler al medaliei „Meritul Civic”. La moment, ȘS dispune de trei săli de sport și o sală de forță, dotate conform tuturor normelor. Discipolii ȘSR Soroca au prezentat Republica Moldova la campionate mondiale, campionate europene și turnee internaționale, care au avut loc în România, Croația, Serbia, Polonia, Ucraina, devenind campioni și premianți. La liceele cu profil sportiv din România își perfecționează măiestria 18 discipoli ai ȘSR Soroca, 16 sunt membri ai loturilor naționale de judo, sambo, lupte libere, atletism, K-1, fotbal. În anul sportiv 2018 echipele de fotbal au evoluat cu succes în campionatul Republicii Moldova la cinci categorii de vârstă: U-11, U-13, U-15, U-17 și, în premieră, fete U-15. Astăzi vorbim cu mândrie despre fotbaliștii Vitalie Damașcan (antrenor Pavel Bacinin), care este component al echipei FC Torino (Italia), Ion Borș (antrenor Vasile Zăbrian), membru al selecționatei Republicii Moldova de juniori. Discipolul antrenorului Oleg Istrate, Grigore Pahom, a fost promovat la o echipă de top de rugby din Italia. Performanțe deosebite la turnee internaționale au obținut elevii antrenorului emerit Ștefan Dragan — Eugen Chicu, Ion Dumbrava, Ștefan Zgăvordei, Adrian Mihalcea, Mihai Ojog…
Mai multe opinii, dar și lista premianților, le găsiți în “Observatorul de Nord” de vineri, 1 februarie.