(FOTO/VIDEO) Depuneri de flori la bustul lui Mihai Eminescu din Soroca

0
71

Astăzi se împlinesc 129 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu. Tradițional, în parcul care îi poartă numele au avut loc depuneri de flori, după care au fost interpretate cântece și versuri, din creația marelui poet.

Recitalurile au fost susținute de către elevii școlilor din municipiu.




Poetul Petre Popa a citat câteva rânduri dedicate lui Mihai Eminescu: „sunt născut și crescut din leagănul verbului matern pe care Eminescu l-a așezat lângă cea mai importantă rugăciune a neamului meu – „Tatăl Nostru”. Așa cum nu se întreabă nimeni cine a scris rugăciunea, la fel nu se mai întreabă nimeni cine a scris cel mai frumos imn dedicat ființei dătătoare de viață – „O mamă, dulce mamă”. Întâlnirea cu Eminescu a fost decisivă. Un chip misterios de om, cu trăsături parcă lucrate de un sculptor ce zămislea statuia purității…”, a continuat el.

De asemenea, la eveniment a evoluat Corul veteranilor Palatului de Cultură, cu două cântece, a căror versuri sunt semnate de poet.

În parc a fost inaugurată și o expoziție a meșterilor populari din raion.


Articolul precedentSĂPTĂMÂNA BUZOIANĂ (știri, evenimente…)
Articolul următor(FOTO) Premii pentru învingătorii și participanții concursului „Logo-ul şi sloganul turistic al raionului Soroca”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.