La 26 iunie au avut loc mai multe activități sportive dedicate Zilei Mondiale Olimpice în raionul Soroca. În acest an, evenimentele sportive au fost centrate în satul Cremenciug. La eveniment s-au alăturat participanți de toate vârstele, din mai multe sate din raion.
Cel mai important moment al evenimentului a fost transmiterea flăcării olimpice, care a ajuns în 11 sate din raionul Soroca. În cursă au fost implicați sportivi ai Şcolii Sportive din raionul Soroca care au alergat circa 20 de km. Aceștia au fost întâmpinați cu pâine și sare de către reprezentanții localităților, care au salutat cu entuziasm această inițiativă. Pe lângă aceasta, în unele sate s-au desfășurat competiții și alte măsuri sportive.
Ziua Mondială Olimpică a devinit o tradiție pentru sportul mondial care a prins deja rădăcini și în țara noastră. Prin evenimentele organizate în acest context, se urmărește informarea populației, chemarea ei la mișcare fizică, activități pentru un stil de viață sănătos.
Organizatorii evenimentului sunt Consiliul Raional Soroca în parteneriat cu CNOS Olympic Moldova, Agenția Olimpică și Sportivă Soroca, Primăria oraşului Soroca, Primăria Şolcani, Primăria Comunei Bădiceni, Visoca, Rudi, Iarova şi Cremenciug.
Dacă ai și tu o știre interesantă, care vrei să fie publicată în ziarul “Observatorul de Nord” sau pe pagina noastră web, anunță redacția. O poți face adăugând știrea ta AICI sau să ne sesizezi o problemă AICI.
Doina Alexei