Duminică în municipiul Bălți s-a desfășurat Festivalul „Bunica și Bunelul Fest ”, ediția a VII-a, 2024, în cadrul căruia am avut bucuria să participăm și noi, membrii Grupului de seniori „Ambasadorii Maturității” din orașul Drochia.
Fiind un grup nou format, am participat pentru prima oară, în perioada 9-14 septembrie la toate cele 10 probe din cadrul festivalului, care s-au desfășurat în format online. Membrii grupului s-au implicat cu multă dedicație și responsabilitate, pentru a demonstra creativitate și talent, în pofida anilor, care și-au lăsat amprenta argintie la tâmple.
Cu atât mai mult, că ambasadorii drochieni au adunat cu grijă o bogată și frumoasă experiență de viață, de activitate prodigioasă în nobile și frumoase vocații de literați, actori, declamatori, compozitori, dansatori autentici – oameni talentați, înzestrați cu har dumnezeesc. În cadrul acestui minunat festival s-au duelat seniori din zona de nord a țării la cele mai diverse probe artistice. Drochienii s-au prezentat la cel mai înalt nivel, câștigând multe aprecieri din partea publicului spectator, dar și vizitatorilor virtuali.
La concursul „Miss Bunica și Mister Bunelul”, au participat Iulia Rotaru și Vasile Danelciuc; în cadrul expoziției bucatelor „Delicii gastronomice”, Raisa Doschinescu a impresionat prin iscusință și creativitate în prepararea unui deliciu culinar traditional – „Alivanca”; la proba „Moștenire culturală pentru nepoți”, Vasile Danelciuc a prezentat un video captivant și inspirational. La concursul de dans „Dansul popoarelor lumii”, am fost onorată să particip și eu, alături de bunele mele colege Maria Liulica, Sofia Vieru, Galina Eremciuc, Iulia Rotaru, Raisa Doschinescu, Agafia Jaruc și Ala Grigoraș, impresionând prin autenticitate și dragoste de tradiții.
Au fost două probe de expoziție foto: „Arta îmbătrânirii” și „Inovație și reciclare”, în cadrul cărora am avut fericirea să-mi testez abilitățile de fotograf, alături de Valeria Bejenari și Iulia Nazarocichina.
La proba cântecului cu genericul „Muzică fără hotare” a participat îndrăgitul poet și compozitor autohton Stelian Andriuța, iar Teatrul social „Oglinzi ale societății”, ghidat de inegalabilul regizor Petru Ababei, a fost cireașa de pe tortă, impresionând publicul prin carisma și talentul irevocabil al actrițelor Galina Mîțu și Ludmila Bogatu, susținute de regizorul și actorul Petru Ababei. La concursul de poezii „În rând cu lumea” a prezentat o poezie din creația proprie Sofia Vieru, fostă profesoară, filolog, care a impresionat prin frumusețea și originalitatea limbajului poetic. Proba interactivă „Activi la orice vârstă” a adunat femei pline de viață, dornice de a-și demonstra potențialul unei stări de bine, pregătirii fizice și bunei dispoziții, grație unui stil de viață sănătos.
Toți participanții au rămas profund emoționați și surprinși de buna organizare și desfășurarea a Festivalului. O contribuție semnificativă în desfășurarea acestui festival, atât de mult așteptat de seniori, au avut reprezentanții AO „CASMED”. Din partea seniorilor drochieni, membrilor Grupului de Inițiativă „Ambasadorii Maturității” le aducem alese mulțumiri pentru această săbătoare de suflet și clipe memorabile!
Urmează festivitatea de premiere, în cadrul căreia toți participanții vor fi decernați cu diplome de gratitudine și premii. Vom celebra în curând bucuria succesului, așteptând cu nerăbdare următoarea ediție a festivalului, uitând de ani și trăind intens cele mai frumoase pagini din cartea vieții.
Alexandra POSTOVAN,
coordonatoarea Grupului de seniori „Ambasadorii Maturității” din orașul Drochia