În data de 20 decembrie, în orașul Glodeni, a avut loc Conferința a XII-a a Organizației Regionale Bălți a fermierilor, la care au participat reprezentați din cele şapte raioane care fac parte din organizație (Soroca, Drochia, Floreşti, Făleşti, Sângerei, Donduşeni şi Glodeni).
În ordinea de zi au fost incluse şi examinate două chestiuni: Cu privire la darea de seamă a Consiliului Administrativ şi Direcției Executive pe perioada anului 2018; Examinarea raportului Comisiei de Cenzori.
Raportul de dare de seamă l-a prezentat preşedintele Organizației Bălți F.N.F.M. domnul Iurie Tănase, Administratorul G.Ț. ,,Tănase Iurie” din satul Hristici, Soroca. Coraportor a fost directorul executiv al organizației doamna Ana Tâltu, originară din Glodeni.
În alocuțiunile sale, atât raportorul, cât şi coraportorul s-au referit la multiplele acțiuni realizate pe parcursul anului 2018, printre care se enumeră înregistrarea unei cooperative de microfinanțare ,,Farm Capital” care a acordat şi acordă credite fermierilor ce se cifrează la suma de 2.000.000 lei, organizația Bălți a colectat cele mai multe servicii cu plată în cadrul federației, a crescut numărul membrilor săi, devenind cea mai numeroasă la nivel național, membrii săi au participat la o stagiune în Olanda, unde au făcut cunoștință cu performanțe deosebite în agricultură, etc.
În dezbateri au luat cuvânt doamna G. Fiodoraş, Făleşti, I. Răcilă, Floreşti, S. Stepu, Râşcani, M. Bogdan, Glodeni, G. Găină, Soroca, P. Cojocari, Soroca şi N. Tâltu, Ofițer de Proiecte F.N.F.M.
În luarea sa de cuvânt, domnul Valeriu Cosarciuc, preşedintele F.N.F.M. a menționat că Organizația Regională Bălți este cea mai bună în republică şi a devenit un exemplu de urmat pentru celelalte organizații, aducând cuvinte de mulțumire conducerii şi membrilor pentru munca depusă.
Conferința şi-a încheiat lucrările cu votarea celor două chestiuni de pe ordinea de zi şi cu menționarea cu diplome din partea conducerii federației a celor mai buni dintre cei buni.
Serviciul de Presă al O.R. Bălți F.N.F.M.