Pe 19 septembrie curent, Biblioteca Publică Șuri a devenit pentru o zi o adevărată scenă a dialogului cultural și un spațiu al întâlnirii dintre tradiții, patrimoniu și valorile europene. În parteneriat cu Biblioteca Municipală „Mihail Sadoveanu” Soroca, aici s-a desfășurat evenimentul de suflet „Cartea care unește – punți culturale spre valorile europene”, parte a Programului Național „Acces la cultură 2025”.
Evenimentul a reunit o paletă variată de participanți: bibliotecari, voluntari, membri ai cluburilor de lectură, studente de la specialitatea Biblioteconomie și Știința Informării a Colegiului de Arte „Nicolae Botgros”, ghidate de profesoara Elena Postolachi, dar și reprezentanți ai comunității locale și tineri din Gimnaziul Șuri. Această diversitate a transformat întâlnirea într-un adevărat dialog între generații, în care experiența matură a specialiștilor s-a împletit armonios cu energia și creativitatea celor tineri.
Ziua a început cu înregistrarea participanților și o vizită ghidată a Bibliotecii Publice Șuri, unde cei prezenți au putut descoperi spațiile, serviciile și atmosfera caldă a instituției. A urmat o serie de comunicări și prezentări care au adus în prim-plan valori, idei și perspective europene:
- Viorica Gaja, director al Bibliotecii Municipale „Mihail Sadoveanu” Soroca, a vorbit despre bibliotecile ca păstrătoare de patrimoniu și arhitecți ai viitorului digital, subliniind rolul acestora în protejarea identității locale și adaptarea la noile realități tehnologice.
- Andriana Muntean, bibliotecar principal și coordonator de proiect, a prezentat conceptul și activitățile programului cultural-interactiv „Cartea care unește – punți culturale spre valorile europene”, evidențiind misiunea bibliotecilor de a crea spații de dialog și colaborare.
- Tamara Cosciug, specialist superior al Secției de Cultură și Turism Soroca, a adus în atenția publicului „Ideea europeană în creația lui Mihai Eminescu”, arătând cum valorile universale se regăsesc în literatura clasică română.
- Larisa Prisacari, șef serviciu asistență metodologică, a prezentat proiectul „Fantezia sufletului – taină și culoare”, o inițiativă artistică ce îmbină tradiția și inovația.
- Doinița Stamati, director la Biblioteca Publică Șuri, a susținut comunicarea „Punți culturale spre valori europene”, un discurs emoționant despre rolul bibliotecilor în promovarea solidarității, respectului și unității între oameni.
Elevii Gimnaziului Șuri au adus o notă de prospețime și creativitate prin activitățile interactive, demonstrând că formarea spiritului european începe încă din școală.
De-a lungul întâlnirii, participanții au subliniat că patrimoniul local, tradițiile și cultura nu sunt doar valori ale unei comunități restrânse, ci contribuie la mozaicul cultural european. Cartea, dialogul și creația devin punți trainice care unesc oamenii, cultivă solidaritatea și apropie generațiile.
„Biblioteca nu este doar un loc al cărților, ci un spațiu al sufletului și al comunității. Ea ne învață că identitatea noastră locală își găsește locul firesc în identitatea europeană comună”, au subliniat vorbitorii.
Această întâlnire de suflet a fost mai mult decât un eveniment cultural – a fost o lecție de solidaritate și apartenență europeană, un prilej de a privi către viitor cu încredere, știind că tradițiile și cultura noastră devin parte dintr-un tezaur comun.
Cultura ne unește, tradiția ne inspiră, iar prin carte construim punți trainice către valorile europene și către o lume mai solidară.
Doinița STAMATI,
directoarea Bibliotecii Publice Șuri, corespondentă VIP HTSJ














