FALS: Refugiații ucraineni vor beneficia în 2023 de 2,2 mlrd. de lei din bugetul Republicii Moldova

0
49

Într-o postare pe rețelele sociale, Oleg Savva, ex-deputat socialist, și-a exprimat indignarea în legătură cu faptul că „din bugetul de stat al Republicii Moldova” pentru refugiații ucraineni au fost alocate 2,27 mlrd. de lei. Fostul ales al poporului face referire la o hotărâre de Guvern privind acordarea protecției temporare persoanelor strămutate din Ucraina. Informația are un caracter speculativ, or, în realitate, majoritatea sumelor de bani direcționate pentru susținerea refugiaților ucraineni în Moldova provine din surse nebugetare, fiind vorba despre donații, granturi, asistență financiară oferită de către partenerii de dezvoltare.

La 20 ianuarie, fostul deputat din partea Partidului Socialiștilor Oleg Savva a scris pe pagina sa de Facebook: „2,27 миллиарда лей – помощь украинским беженцам из молдавского бюджета” („2,27 miliarde de lei – suport pentru refugiații ucraineni din bugetul Moldovei”). Postarea a devenit rapid populară pe Facebook, iar zeci de persoane au distribuit-o pe paginile lor sau au lăsat comentarii critice în adresa guvernării:

„А нашим денег нет” („Dar pentru ai noștri bani nu-s”);

„А нашим пенсионерам? И бедным семьям?” („Dar pentru pensionarii noștri? Și pentru familiile sărace?”);

„Ага, а потом что им дают оказывается в мусорке. Сам лично видел” („Chiar aşa! Ceea ce le oferă ajunge pe urmă la tomberon. Am văzut personal”);

„Вся Одесса не работает, а живет за счет денег, которые получают в Молдове” („Toată lumea de la Odesa nu muncește, trăind din banii pe care îi primește în Moldova”).

Doar într-un singur comentariu era scris că banii pentru susținerea refugiaților au fost oferiţi de către Uniunea Europeană, nu de bugetul Moldovei.

Printre cei care au distribuit postarea respectivă se numără și Vasile Luca, actualul director al „Sîngerei-Gaz”, tot el liderul celulei de partid a PSRM în raionul Sîngerei.

De unde a apărut suma de 2,27 mlrd. de lei?

Cifra de 2,27 mlrd. de lei are legătură cu Hotărârea Guvernului Republicii Moldova „Privind acordare protecției temporare” aprobată la 18 ianuarie curent. În nota informativă care însoțește această hotărâre este prezentată o listă de măsuri pentru susţinerea refugiaţilor ucraineni pe parcursul anului 2023. Potrivit documentului, 939,5 mil. de lei sunt alocați pentru asigurarea accesului copiilor refugiaţilor la educație (şcoli şi grădiniţe), 900 mil lei reprezintă costul activităților pentru asigurarea accesului a 10.000 de persoane în cadrul centrelor de plasament temporar, 199,6 mil. lei sunt direcţionate pentru asigurarea accesului la servicii de sănătate, 1,4 mil. lei constituie costul activităţilor de informare privind acordarea protecției temporare în condiții echitabile pe întreg teritoriul țării etc. „Cheltuielile necesare vor fi asigurate atât din buget, ținându-se cont de posibilitățile financiare pentru anul 2023, cât şi din surse extrabugetare: donații, suport financiar din partea partenerilor de dezvoltare”, a precizat Ana Revenco, ministră de Interne, care a prezentat proiectul de hotărâre în cadrul şedinţei de Guvern.

Banii din bugetul ţării sunt cheltuiţi pentru susţinerea refugiaţilor?

Pentru a preciza dacă Moldova cheltuie bani din propriul buget pentru a întreţine refugiaţii, am adresat o solicitare la Ministerul Finanţelor. Reprezentanţii instituţiei au precizat că banii pentru programele ce ţin de soluţionarea problemelor refugiaţilor sunt alocate din două fonduri: cel de rezervă şi cel de intervenţii. „Ţinând cont de faptul că întreţinerea centrelor de plasament şi alte măsuri suplimentare de susţinere a refugiaţilor au un caracter temporar şi extrarodinar, astfel de cheltuieli sunt finanţate din fondul de intervenţii al Guvenului, completat din contul donațiilor din partea persoanelor fizice și juridice”, se menționează în răspunsul oferit de MF portalului Stopfals.md.

Prin intermediul Fondului de intervenții, în anul 2022 au fost cheltuiți 453,9 mil. de lei. O altă parte din cheltuielile ce țin de criza provocată de sosirea în masă a refugiaților din Ucraina a fost acoperită din Fondul de rezervă al țării, fiind vorba despre suma de 38,6 mil. de lei.

Experta Marina Soloviova, directoare de programe în cadrul Expert-Grup, este de părere că în rapoartele Guvernului este inclusă doar o parte din costurile de întreținere a refugiaților. „Potrivit calculelor făcute de noi în luna martie, adăpostirea refugiaților pe parcursul unui an ar fi trebuit să coste cca 200-350 mil. de euro. Guvernul Moldovei a cheltuit pentru refugiaţi doar o mică parte din suma necesară, partea leului fiind acoperită de către sectorul privat, organizaţii de caritate şi religioase, precum şi de organismele internaţionale care au acordat suport direct (excluzând Guvernul)”, a declarat experta. Ea dezminte afirmațiile din comentariile pe reţelele sociale, potrivit cărora pentru refugiaţi ar fi cheltuiţi banii prevăzuţi pentru remunerarea funcționarilor publici şi achitarea pensiilor. Marina Soloviova a precizat că Fondul de rezervă şi cel de intervenţii sunt destinate finanţării unor cheltuieli urgente, bunăoară, lichidarea consecinţelor unor calamităţi, a epidemiilor şi alte situaţii de urgenţă. „Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat este format din contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii achitate de angajatori şi persoanele asigurate, iar asta nu are vreo legătură cu fondurile de urgenţă ale Guvernului”, a mai spus experta.

Cine și cât donează pentru susținerea refugiaților ucraineni?

Conform datelor Ministerului Finanțelor, în 2022, persoanele fizice și juridice au donat 290 mil. de lei pentru gestionarea fluxului de refugiați din Ucraina. Din această sumă, 31,1 mil. de lei sunt donații din Moldova, iar 259,1 mil. de lei reprezintă asistența internațională.

O parte din asistența internațională, mai exact 41,2 mil. de lei, a fost oferită de către Ministerul Finanțelor din Lituania în beneficiul Fondului de reducere a vulnerabilității energetice pentru a acorda compensații refugiaților.

În anul 2022, pentru a soluţiona problemele ce ţin de susţinerea refugiaţilor ucraineni au fost alocate 429,5 mil. de lei. Toate rapoartele Ministerului Finanțelor privind cheltuielile ce țin de susținerea refugiaților ucraineni în Moldova pot fi consultate AICI.

 

Potrivit datelor oficiale, la începutul anului 2023, în Moldova, erau înregistraţi oficial circa 88 de mii de refugiaţi ucraineni. 

Piotr GARCIU, Stopfals.md

  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentO femeie de 69 de ani a căzut într-o fântână adâncă de 13 metri, dar a fost salvată
Articolul următorCum și pe ce a cheltuit primăria noastră banii voștri în 2022? / INFOGRAFIC
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.