În acest context, revin la cele ce mă bucură, în timpul din urmă, referitor la unele mișcări spre mai bine în tabăra unionistă de la noi. A fost normal că unii lideri de formațiuni unioniste au lăsat timona lor altor persoane. Dar nu mai puțin îmbucurători sunt unii pași întru apropierea în acțiunile lor a cinci partide unioniste: Democrația Acasă, Liberal, Național Liberal, Popular Românesc și Uniunea Salvați Basarabia. Ele au declarat că „își manifestă susținerea pentru consolidarea și unificarea curentului unionist”.
Citiți și prima parte a articolului
EVOCAREA MARII UNIRI NE CHEAMĂ SPRE REUNIRE ori Unioniști ideali nu vom avea (I)
Sper că asta nu va rămâne doar o declarație de bune intenții. Mă bizui aici și pe faptul că, pe câte înțeleg, dl Chirtoacă nu a mai insistat pe rău chibzuita sa declarația de ceva timp în urmă cum că cine va dori să fie (într-o eventuală formațiune unificată spre formarea căreia îndemna) vicepreședinte sau prim-vicepreședinte, i se va satisface dorința. De unde se lăsa clar de înțeles că dânsul deja mai că se vedea în postul de președinte, încă până a fi fost propus și votat. Dar, în ceva timp, se va vedea ce se va alege practic din decizia menționată a celor cinci partide unioniste.
Oricum, repet, acest început e îmbucurător. Și m-a indignat faptul că cineva dintre formatorii de opinii a reacționat imediat cu avertismentul că, drept răspuns la anunțata intenție de unificare a eforturilor unioniste, ar putea — vezi bine! — să apară mai multe alte partiduțe pretins unioniste. Asta mi-a amintit de mama și fiica care boceau viitoarea moarte a pruncului, încă nici zămislit de acea tânără, moarte ce putea fi cauzată de căderea de pe sobă a unui drob de sare, rostogolit de codița unui șoricel…
Nu știu altora, dar mi-a plăcut gestul dlui Vlad Țurcanu. Fiindcă nu s-a agățat de postul de președinte al PPR, odată ce majoritatea colegilor nu i-au împărtășit dezacordul de a acționa împreună cu celelalte patru partide, numite mai sus. Își va depune eforturile, probabil, în cadrul PUN, odată ce noul președinte al acestui partid își anunțase dorința de a activa împreună (recent V. Țurcanu a și fost ales prim-vicepreședinte al acestui partid). Dar m-a întristat reacția președintelui PUN, Octavian Țîcu, la invitația dlui Chirtoacă de a se alia. Și aici nu pot să nu mai accentuez ceva.
Vreau foarte mult să cred că poziția conducerii PUN referitor la chestiunea amintită va reveni la normalitate. Asta cu atât mai mult cu cât dl Țîcu, precum s-a exprimat, dorește — ceea ce-i firesc — ca PUN să ajungă la guvernare.
M-a bucurat, la vremea respectivă, apariția PUN. Apoi și acțiunile sale din campania electorală, inclusiv venirea la întâlniri cu alegătorii a ex-președintelui Băsescu. Chiar dacă a urmărit, indiscutabil, și propriul interes electoral, mesajele sale cu tentă unionistă au fost ceva ce în RM — public și de la o astfel de tribună — nu mai fusese spus atâtor oameni. Și nu mi-a plăcut afirmația cuiva cum că dl Șalaru nu ar fi făcut nimic deosebit în interesul reunirii, decât că a înființat bine cunoscutul cenaclu. De parcă chiar doar și asta ar fi fost ceva neînsemnat absolut… Dar e normal că în fruntea PUN a fost aleasă o persoană mai tânără, cu o bună pregătire teoretică și ceva experiență politică. Poate, chiar și cu o doză de charismă. Și mă întristează faptul că cineva îi tot amintește dlui Tîcu de cuvintele sale: „Iubesc Rusia!”.
Nu știu în ce împrejurări a formulat-o și cu ce intenție. Uneori omul poate ceda și dorinței, mai ales proprii, de a plăcea cuiva. Dar, pe lângă asta, cred că — pentru un om cult –, chiar și în țările care au tot făcut și mai fac foarte mult rău românilor, există ceva ce merită să fie simpatizat de mulți români sau unora să le fie chiar și foarte drag…
Altceva recent m-a deziluzionat mult mai mult decât această deranjantă frază a sa. Și anume, neacceptarea ca PUN să fie împreună cu cele cinci partide unioniste în eforturile lor anunțate. Or, însăși denumirea acestui partid obliga conducerea lui să accepte invitația. Ba era chiar și mai logic ca anume ea să o fi înaintat. Motivele renunțării sunt de-a dreptul șocante. Iar teama cum că o alianță cu PL ar putea să respingă alegătorii PUN, deoarece, printre altele, lui D. Chirtoacă i-ar putea fi reluate dosarele, nu rezistă criticii.
Nu sunt avocatul dlui Chirtoacă, dar să afirmi așa ceva înseamnă, de fapt, să îndreptățești acțiunile celor care, îndeplinind ordinele lui Plaha, îi deschideau edilului capitalei dosare. Îmi amintesc, în acest context, declarațiile lui Dodon, atunci când cineva îi vorbea despre abuzurile sale economice: „Dar ce, există dosare deschise pe numele meu!?”. N-au fost deschise, stimabile, fiindcă celor care trebuiau să o fi făcut nu li se permitea. În schimb, pe numele primarului Chirtoacă s-a permis. Iar întrebarea: de ce nu au fost finalizate? e, mai degrabă, una retorică, odată ce nu l-au pus după gratii.
Puneți umărul și contribuiți la asigurarea succesului, iar prosperitatea va ști cum să împartă meritele. Așa cum au făcut-o și o mai face în cazul MARII UNIRI, de acum 102 ani.
Vreau foarte mult să cred că poziția conducerii PUN referitor la chestiunea amintită va reveni la normalitate. Asta cu atât mai mult cu cât dl Țîcu, precum s-a exprimat, dorește — ceea ce-i firesc — ca PUN să ajungă la guvernare. Și nu e greu de înțeles că, mergând în alegeri de unul singur, PUN nu va putea obține rezultatele dorite — nici la alegerile prezidențiale, nici la viitoarele alegeri parlamentare (poate, anticipate).
Din păcate, evenimentele recente mi-a spulberat această mult dorită încredere.
Încă nu expediasem redacției textul, când, pe 10.01, am citit încă o declarație a președintelui PUN — una de o manieră inadmisibilă și în care aprofundează poziția sau, mai degrabă, rătăcirea sa. Iat-o: PUN nu va participa în „kolhozuri” unioniste imaginare, care n-au nicio finalitate și sunt conduse de politicieni expirați politic și cu probleme de integritate. La aceste cuvinte ale sale despre liderii respectivi — nou comment. Iar referitor la finalitatea „colhozului” întreb: cu ce e rău că ei urmăresc „consolidarea și unificarea curentului unionist în vederea reîntregirii neamului românesc”? (Evidențiat de aut.)
E, ce-i drept, o promisiune, dar una care ar putea aduce în Parlament o fracțiune unionistă cu pondere semnificativă. Or, în condițiile formate, asta e singura cale ca, pentru început, să fie redusă cât de cât influența forțelor antiunioniste. Fraza dlui Țîcu: „interesele sunt diferite” dă mult de gândit. E știut că orice subiect social (individ, grup de persoane, partid politic etc.) are mai multe interese. Dar, în perioade diferite, unul e principal (fundamental). În cazul partidelor unioniste acesta, prin definiție, nu poate fi altceva decât reunirea. Și faptele celor care au anunțat că se asociază întru consolidarea forțelor și acțiunilor unioniste vor demonstra dacă ei slujesc cu adevărat acestui interes sau nu.
…m-a indignat faptul că cineva dintre formatorii de opinii a reacționat imediat cu avertismentul că, drept răspuns la anunțata intenție de unificare a eforturilor unioniste, ar putea — vezi bine! — să apară mai multe alte partiduțe pretins unioniste.
Deci, dacă și dl Țîcu vrea, cu adevărat, să slujească principalul interes național — reunirea, de ce dânsul, care știe să argumenteze și are capacități de a convinge, nu ar pune umărul ca acest efort de consolidare a unioniștilor să nu fie un „colhoz” fără rost? Și mă gândesc, dacă nu cumva acei lideri unioniști care nu acceptă efortul de consolidare a acestor forțe sunt împinși în această poziție a lor — nocivă — de orgoliu / trufie? Sau, în alți termeni, de teama că succesele ulterioare, ce vor urma din consolidarea acestor forțe, vor fi atribuite nu numai unui singur dintre ei? Dacă e așa, le-aș da acest sfat: E zadarnică o atare temere. Puneți umărul și contribuiți la asigurarea succesului, iar prosperitatea va ști cum să împartă meritele. AȘA CUM AU FĂCUT-O ȘI O MAI FACE ÎN CAZUL MARII UNIRI, de acum 102 ani.
Pe de altă parte, și angajamentele de guvernare ale PUM sunt doar o promisiune (și, cel puțin la moment, nu pot fi altceva). O promisiune care ar putea rămâne ca atare, odată ce presupune o guvernare a PUN (sau cu o participare impunătoarea a sa), dar la care dl Țîcu vrea să ajungă nu în alianță cu alți lideri unioniști. Or, se vede de la distanță că afirmațiile sale care, în fapt, pretind cum că doar dânsul e un lider ce merită încrederea electoratului unionist, iar ceilalți lideri — chiar și aliați între ei — nu ar merita-o, miroase prea mult a laudă de sine și e foarte probabil să nu-i atragă un număr suficient de alegători.
Continuare în numărul următor.
Va urma…
Nicolae COJOCARU, doctor în filosofie
