Eugen Doga omagiat la Liceul „Ion Creangă” din Soroca / VIDEO

0
93

Marți, 3 martie, în incinta Liceului Teoretic „Ion Creangă” a avut loc activitatea de totalizare și sinteză a proiectului educațional raional dedicat marelui compozitor Eugen Doga, intitulat „Eugen Doga- Muzica unei inimi de aur”. Evenimentul s-a desfășurat sub genericul „Povestea unui geniu – Eugen Doga”, reunind elevi, profesori și invitați într-o atmosferă plină de emoție, artă și apreciere pentru valorile culturale.

La activitate au participat elevii liceului implicați în proiect, care au demonstrat talent, creativitate și pasiune pentru muzică și artă. Programul artistic a fost completat de prestațiile Ansamblului „Dorința”, coordonat de coregrafa Angela Andriuță, precum și de participarea elevilor de la Colegiul de Arte „Nicolae Botgros”, alături de Ansamblul „Soroceanca”, coordonat de coregrafa Maia Șevciuc. De asemenea, la eveniment au evoluat elevii de la Școala de Muzică „Eugen Coca”, îndrumați de profesoara Eleonora Șponico.
Pe parcursul activității, elevii au prezentat momente artistice variate — cântece, dansuri și lucrări realizate în cadrul activităților proiectului — demonstrând astfel admirația și respectul pentru creația marelui compozitor. La finalul evenimentului, participanții au fost apreciați pentru implicarea și dăruirea lor, fiind învredniciți cu diplome care au încununat efortul și talentul depus.

Inițiatoarea și coordonatoarea proiectului, Veronica Guțu, este persoana care a lansat această frumoasă inițiativă educațională, transformând ideea într-un proiect amplu, dedicat valorificării creației lui Eugen Doga. Prin devotament, profesionalism și o implicare constantă, dumneaei a reușit să adune în jurul acestui proiect elevi talentați, profesori și instituții artistice, oferind tuturor oportunitatea de a descoperi și celebra frumusețea muzicii. Datorită efortului și viziunii sale, proiectul „Eugen Doga – Muzica unei inimi de aur” a devenit un eveniment deosebit, care a inspirat și a adus mai aproape tânăra generație de valorile autentice ale culturii.

Reportaj realizat în cadrul studioului pentru tineri MoJo, de la „Observatorul de Nord”, dacă vrei să faci parte din echipa noastră, ne poți scrie AICI.

Realizator: Maria Șevciuc


Articolul precedentAO „Eco–Sor” anunță licitație pentru achiziția a peste 300 de tomberoane pentru deșeuri
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.