Începând cu 3 aprilie 2023, Ministerul Educației și Cercetării a dat start înscrierii elevilor în clasa întâi. Conform Metodologiei în clasa I se înscriu obligatoriu, fără probe de concurs, toți copiii care vor împlini vârsta de 7 ani până la începutul anului de studiu.
Propunem părinților, a căror copiii în acest an vor păși pentru prima dată pragul școlii, o listă de verificare. În baza ei veți putea stabili dacă copilul vostru este pregătit din punct de vedere psihologic și intelectual pentru clasa întâi.
Copilul pronunță corect sunetele?
Poate să alcătuiască povestiri după imagini?
Poate să recite poezii pe de rost?
Poate să generalizeze concepte, de exemplu, să numească un măr, o piersică și o pară cu un singur cuvânt – fruct?
Ține corect pixul/creionul când scrie sau desenează?
Cât timp poate să facă de sine stătător un lucru?
Copilul are dificultăți de comunicare cu semenii?
Poate să-și spună numele complet, precum și numele părinților, adresa de domiciliu ?
Poate să se orienteze în timp și să numească anotimpurile, lunile, zilele săptămânii ?
Câte animale, păsări, plante, flori și alte elemente ale lumii înconjurătoare poate numi ?
Poate copilul să numească articole de care au nevoie specialiștii din diferite profesii? De exemplu, pentru un bucătar: o oală, o cratiță și produse.
Poate să numere până la 10 și înapoi?
Poate să înțeleagă, să-și amintească și să urmeze o instrucțiune verbală din două sau trei acțiuni?
Acestea sunt câteva dintre întrebările importante pe care ar trebui să le luați în considerare atunci când evaluați pregătirea copilului dumneavoastră pentru clasa întâi. Este important să rețineți că această listă nu este exhaustivă și că fiecare copil se dezvoltă în ritmul său propriu. Dacă aveți îngrijorări cu privire la pregătirea copilului dumneavoastră pentru școală, este întotdeauna recomandat să discutați cu profesioniști din domeniul educației sau să consultați ghiduri și resurse disponibile pentru părinți.