După zeci de ani de așteptare și la patru ani ani de când drumul trebuia să fie reparat de consorţiul dintre “JV Serenissima Construzioni S.P.A. – PST Group”, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare vine iarăși cu contract de finanțare pentru construcția și reparația unor drumuri.
Este vorba de peste 85 de km de drum, și anume Reabilitarea și modernizarea sectorului de drum R14, Soroca către Arionesti, total 31 km; Reabilitarea și modernizarea sectorului de drum R8.1, Arionești către Otaci, total 9,4 km; Lucrări de de reabilitare și servicii aferente de supraveghere R33 Hîncești-Lăpușna-M1, total 37,2 km; M3 Construcția sectorului de ocolire a orașului Vulcănești, total 8,58 km.
Sumele alocate pentru fiecare drum în parte vor fi incluse în amendamentul la contractul de finanțare, care urmează a fi semnat în cel mai scurt timp, a anunțat Viceprim-ministrul Andrei Spînu, Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.