Divizia A „face o achiziție” bună, iar sorocenii nu au decât să se bucure de succesele altora

0
68

Final fără istoric în cel de-al treilea eșalon al fotbalului moldovenesc, zona de Nord. Echipa cea mai bună, din toate punctele de vedere, și-a adjudecat victoria și la anul va face, cu siguranță!, o figură bună și în Divizia A. Or, echipa care a condus clasamentul aproape pe tot parcursul competiției s-a lăsat învinsă, ca să nu zic mai mult — în ultimele meciuri s-a creat impresia că echipa din Călărași nu-și dorește promovarea și se mulțumește cu medaliile de argint. În schimb, fotbaliștii din Camenca au apăsat serios pe accelerator, în ultimele etape, și acum se pot bucura de medaliile de bronz — de altfel, un succes meritat de fotbaliștii de peste Nistru.


Și celelalte echipe competitoare au ocupat locurile pe care le-au meritat, poate cu excepția formației din Bogzești, care a fost eliminată din competiție cu câteva etape până la sfârșit. FC Sângerei, ocupanta locului IV, a fost la un pas de medalii, dar acest insucces are și o explicație — punctele pierdute la începutul campionatului nu puteau să nu lase urme. FC Edineț își anunțase, la început, intențiile la promovare, dar pe parcurs s-a văzut că planul este de neîndeplinit și mai bine să nu forțezi nota când circumstanțele îți sunt potrivnice. Bălțenii de la FC Olimpia cu siguranță nu au meritat mai mult decât au primit, inclusiv dacă ținem cont și de meciul pierdut în ultima etapă, cu un scor de tenis, în fața sorocenilor. FC Pepeni a fost o formație de mijlocul clasamentului și acest lucru s-a văzut pe parcursul competiției, când fotbaliștii din acest frumos sat și-au văzut îndeplinită misiunea fără a face mari eforturi. CF Râșcani rămâne o echipă de pluton, chiar dacă are un stadion foarte bun și condiții de a face performanță net superioare față de alții. FC Manoilești a „închis” tabela pe merit, dar nu este un capăt de țară, or ar fi bine ca echipa să continue și în anul viitor.

Echipele care au reprezentat raionul Soroca au evoluat în măsura posibilităților, deși așteptările au fost mai mari. Pe de altă parte, locurile 7 și 10 corespund perfect realităților din teren, ca să nu zic mai mult — bogdaproste și pentru ceea ce am văzut că se putea și mai rău. Probabil, specialiștii, antrenorii și, foarte important, conducătorii echipelor și autoritățile vor trage concluzii și vor face analize și, cine știe?, poate la anul cineva și de la noi va face un pas spre mai departe, deși… pare imposibil. Vorba ceea, mai bine fruntaș la oraș, decât la republică codaș — asta pe de o parte, iar pe de altă parte — te mai saturi să evoluezi după principiul olimpic — „importantă este participare, nu și succesul”.

Rezultatele tehnice ale ultimei etape au fost următoarele: CS CRUIS PLUS-CODRU JUNIORI: 2-0; FC RÂȘCANI-FC BOȘZEȘTI: 3-0 (echipa din Bogzești a fost eliminată din competiție); FC SÂNGEREI-FC VISOCA: 3-2; FCM UNGHENI-FC MANOILEȘTI: 9-0; FC INTER-FC OLIMPIA: 6-0, FC EDINEȚ-FC PEPENI: 3-1.

Așadar, s-a tras cortina și încă un campionat a devenit istorie — pentru unii frumoasă, pentru alții mai puțin frumoasă. Viața fotbalistică însă continuă și peste câteva săptămâni își va lua startul o nouă competiție, la care sperăm să se regăsească și cele două echipe sorocene. Cu ce planuri, cu ce intenții, cu ce bani și cu ce fotbaliști — rămâne de văzut. (Dan AOLEI)


Articolul precedentDezvoltare prin cooperare: Colegiul ,,Mihai Eminescu” din Soroca vs Școala Profesională Superioară din Vinița
Articolul următorIP și DSE Soroca sunt cu ochii pe acei care merg la scăldat
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.