Dionisie MITROFAN la 60 de ani — “UN MANAGER… ÎN CONTINUĂ DEZVOLTARE”

0
177
????????????????????????????????????

Dacă rădăcinile omului sunt adânci și sunt udate din copilărie cu mărgăritarele curiozității, dorinței de a dezvolta corola omului, atunci și în viitor acest om va merge spre mari succese… Pe data de 14 octombrie, directorul LT “Petru Rareş” din Soroca, Dionisie Mitrofan, împlineşte 60 de ani de la naştere, 37 de ani de muncă pedagogică, 22 de ani de manageriat în pedagogie, inclusiv 12 ani de aflare în fruntea acestei prestigioase instituţii de învăţământ.

Modest din fire, cum îi stă bine unui om care tace şi face, scump la vorbă, cum sunt moldovenii neafectaţi de molima “democratizării excesive”, şi spornic la treabă, cum îi stă bine unui fiu de ţăran sadea, domnul Mitrofan este tipul de om care sfinţeşte locul, şi nu invers…

Sursa: Arhiva personala

S-a născut în satul Racovăţ în familia lui Isai şi Mariei Mitrofan la 14 octombrie 1957, de Sfânta Sărbătoare Acoperemântul Maicii Domnului, zi însemnată. Părinţii, ambii pe timpuri au fost colhoznici.

Sursa: Arhiva personala

În memoria sa satul şi familia este o părticică din sufletul său, este ceva indispersabil. Mama, Maria Mitrofan, a fost şi rămâne un model de dăruire de sine, iar tatăl Isai a fost şi rămâne un model de răbdare în faţa greutăţilor.

Ambii ţineau mult la tradiţii, la neamul mitrofenilor şi doreau ca băiatul lor „să nu-i facă de ruşine”. Dionisie a urmat calea pedagogiei, împlinind un gând frumos al părinţilor. Vorba poetului: fiul a făcut ceea ce n-a dovedit nici tata.

Nu-i principalul renumit să fii,
Nu-i principalul să te ştie o lume.
E important anume tu să ştii
Căci pe pământ însemni ceva anume.

Fila vieţii îl opreşte la Soroca şi în august 1980 este angajat în calitate de profesor de fizică şi disciplini tehnice la fosta Şcoală nr. 3, actualmente Gimnaziul nr. 2, unde a activat 26 de ani, inclusiv 11 ani în calitate de director. În august 2006 a fost ales în funcţia de director al Liceului Teoretic “Petru Rareş “, unde activează până în prezent.

Dionisie Mitrofan: “Devin istorie evenimente şi fapte, trec în amintiri emoţii plăcute şi neplăcute, dar rămân cu noi realizările şi succesele obţinute, rămân să ne bucure rezultatele unei munci depuse şi mai rămâne o continuitate a gândurilor şi veşnicelor planuri pentru viitor. Sunt un optimist incurabil şi cred că împreună cu tot corpul didactic suntem un colectiv consolidat şi dinamic. Căutările şi străduinţele noastre vor avea izbândă şi ne vor fi răsplătite. Suntem obligaţi să ne aflăm în avangarda sistemului educaţional din Republica Moldova atât de istoria plină de demnitate a Şcolii Medii nr. 1 din Soroca, succesorul căreia suntem, cât şi de numele pe care îl purtăm — Petru Rareş, glorios domnitor al Moldovei…”. Aşa să vă ajute Dumnezeu!

Sursa: Arhiva personala

A făcut multe pentru instituţie şi pentru acei care astăzi formează o adevărată familie pe nume LT “Petru Rareş”, dar urmează să facă şi mai multe. Bunăoară, cu ajutorul Fondului de Investiţii Sociale din RM urmează să implementeze Proiectul “Reforma Învăţământului în Moldova”…


Sursa: Arhiva personala

Colectivul Liceului Teoretic “Petru Rareş” îi adresează domnului director Dionisie Mitrofan cele mai sincere felicitări şi urări de bine cu prilejul frumosului jubileu. Aţi împlinit o vârstă când toate năzuinţele şi speranţele sunt înainte, dar totuşi aveţi cu ce vă bucura şi mândri. Aţi ales cea mai nobilă profesie şi, aflându-vă în fruntea colectivului, prin tot ce faceţi şi aţi făcut aţi dovedit că sunteţi omul care sfinţeşte locul. Stilul modern, managerial, de a conduce, activitatea creatoare, iniţiativa v-au adus stima şi respectul colectivului. Aveţi un suflet mare, care îi încălzeşte pe colegii de breaslă şi pe copii, care Vă stimează şi Vă iubesc. Vă urăm multă, multă sănătate, noi realizări pe tărâmul pedagogic, bunăstare, prosperitate!


Articolul precedentZECE CURIOZITĂȚI DESPRE ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT
Articolul următorDoi soroceni — premianţi ai Campionatului municipiului Chişinău

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.