Din 6 noiembrie, cursa feroviară regulată Chișinău-Kiev se relansează. Vezi graficul deplasării trenurilor

0
289

Calea Ferată din Moldova a anunțat  că va relansa cursa internațională de pasageri Chișinău – Kiev. Biletele pot fi cumpărate din casele Gării Feroviare începând cu 24 octombrie, scrie moldpres.md

Astfel, din 6 noiembrie 2022, trenul de pe cursa regulată Chișinău – Kiev, va pleca spre Ucraina de trei ori pe săptămână conform următorului grafic:

Din gara feroviară Chișinău spre Kiev: marți, joi și duminică: 17.45 – plecarea din Chișinău, ajunge la Ungheni la ora 20.21. La Kiev, garnitura ajunge la ora 11.48.

Din Kiev spre Chișinău: sâmbătă, luni și miercuri: 17.02 – plecarea din Kiev, ajunge la Ungheni la ora 07.53. La Chișinău, garnitura ajunge la ora 10.38.

Durata călătoriei cu trenul va fi de aproximativ 13 ore. Trenul va avea șapte vagoane, dintre care cinci compartimente și două platzkart, cu 280 de locuri.

În perioada 5-10 noiembrie, costul unui bilet de călătorie va fi între 900 și 1260 de lei, în funcție de clasa de confort. Iar din 11 noiembrie, prețul va fi între 870 și 1215 de lei, anunță CFM.

Cursa feroviară Chișinău – Kiev va fi operată de reprezentanții Căilor Ferate din Ucraina – ”Ukrzaliznytsia” în comun cu Î.S ”Calea Ferată din Moldova”.

Cursa feroviară Chișinău-Kiev a fost sistată în data de 2 octombrie 1998.


  • ETICHETE
  • VC
Articolul precedentCât ar trebui să coste un metru cub de lemn de foc la Soroca? / VIDEO
Articolul următorÎn luna noiembrie, MoldovaGaz va plăti cu 209 dolari mai puțin, pentru 1000 metri cubi de gaz, decât în octombrie
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.