La data de 21 octombrie, Consiliului Regional al Elevilor s-a convocat într-o ședință, în care au avut parte de instruiri organizate de către Calugher Viorica, formatoarea Centrului de Instruire Continuă în Domeniul Electoral. Astfel, elevii au avut parte de mai multe activități interactive, printre care un exercițiu de desfășurare a unor alegeri.
Aceștia au luat la cunoștință despre cum are loc înscrierea participanților și desfășurarea campaniei electorale, numărarea voturilor și anunțarea participanților. Exercițiul dat a fost realizat cu scopul de a informa și demonstra elevilor cum au loc alegerile democratice, totodată fiind selectat și reprezentatul CRE Soroca în cadrul CNE ( Consiliul Național al Elevilor). Au fost înregistrați 12 candidați, iar majoritatea voturilor au fost pentru Cojocaru Alexandra, eleva Liceul Teoretic „Constantin Stere”. Astfel, ea va reprezenta vocea elevilor soroceni în cadrul ședințelor CNE.
Reportaj video realizat în cadrul proiectului Jurnaliștii Civici, de la „Observatorul de Nord”, dacă vrei să faci parte din echipa noastră, ne poți scrie AICI.
Reporter: Ecaterina Muntean