Dispunem la moment de oameni de la conducere de toate nivelurile care să nu ne dezbine, fie spre răsărit, fie spre asfințit, adică spre lumea civilizată, care orientează omenirea spre dezvoltarea societății atât în plan spiritual, cât și în cel material, sau spre răsărit, care în mare parte tinde spre înarmare, fălindu-se cu noi tipuri de armament de nedepășit de alte țări.
Cu astfel de idei precum Federația Rusă, tind spre hegemonie fără să țină cont de dezvoltarea orânduirilor sociale cu efect plauzibil tuturor membrilor întregii omeniri, societății disciplinați, înfăptuindu-și conștient obligațiile sale atât în interesul propriu, cât și în interesul obștesc. Astfel vom izbuti la un trai decent, mereu fiind uniți în intenții umane, în colaborări pașnice și oneste. Trec la analogie între stat și microstat.
Prin microstat am în vedere o gospodărie proprie, agonisită în mod onorabil printre vecinii săi care au de câștigat numai în cazuri interumane, bucurându-se de succesele fiecăruia, obținute pe cale demnă. În unele cazuri vin în ajutor unii față de alții precum înainte vreme în Basarabia se organizau ”clăci” în lucruri mari, cum ar fi construcția locuinței, fântânii cu apă potabilă etc. Săritori la nevoie de la mic până la mare, se înfăptuiau datorită oamenilor cinstiți între ei, nici prin minte nu le trecea înșelăciunea și egoismul actual. Cinstea se menținea pe prim plan, ce se datora în mare parte credinței în Dumnezeu cu adevărat și nicidecum formal. Iată una din pricinile ce ne dezbină astăzi.
O altă pricină a dezbinării actuale este doar prețuirea de sine, intenția de a agonisi cât mai mult cu efect cât mai mic, fie prin înșelăciune, prin abuz de putere, ascunzându-ne prin imunitate, post etc. În nici un caz la posturile de conducere nu trebuie să admitem netrebnici, înșelători, nevrednici, care s-au instalat în vârful piramidei. Acuzațiile le revin la o bună parte de alegători, care ori sunt complicii dezonoraților ori ne cumpără cu o nimica toată, folosindu-se de situația actuală din Republica Moldova.
Vasile Popușoi, mun. Soroca, pensionar