Plăcinta cu brânză
Moș Andrei s-a dus la frizerie să se tundă. Spre marele său noroc stăpâna acesteia nu dispunea și de alți clienți, așa că l-a deservit în voie, adică fără să se grăbească.
Mulțumindu-i frizeriței pentru trudă, bătrânul îi întinse banii solicitați și-și luă rămas bun de la ea, urându-i o zi bună în continuare.
De la frizerie vârstnicul își îndreaptă pașii spre piața alimentară din centrul Sorocii. De la o vreme încoace îl chinuia o poftă grozavă de-o mămăligă. Cumpără făină de porumb, nițică smântână, un boțișor de brânză de vaci și un peștișor (modesta-i pensie îi permite doar să se înfrupte, să guste, nu și să se mănânce pe săturate).
Cum viermele foamei îl rodea la stomac, hotărî moșneagul să-și procure și-o plăcintă cu brânză (îi plăceau nespus plăcintele cu brânză de casă). Din păcate, brânza veritabilă de vaci o poți cumpăra azi doar de la bazar, pe bani grei, iar comercianții, cu mici excepții, fac plăcinte cu brânză, produsă la fabricile de brânzeturi din țară, care-i mai ieftină și mai puțin calitativă ca cea de casă. Mușcă pensionarul din plăcintă și simte cum umplutura i se oprește în gât.: brânza din ea avea ceva comun cu nisipul de pe plajă…
- Cu așa brânză, în lipsa alicelor, poți vâna iepuri, zâmbi cu amar eroul nostru și o luă încetișor spre casă.
Mihaela Grosu, elevă în clasa a VIII-a “B”, la IPLT “Ion Creangă” din or. Soroca, membră a Cercului de Jurnalism și Științe ale Comunicării”
********
Cer bani pentru mâncare, dar procură pe ei… țigări
Nu descoper America și nici nu vă spun ceva nou afirmând, că pentru a face față cerințelor vieții cotidiene, e nevoie de parale. Și nu de un leu ori doi, ci de mii sau chiar sute de mii de lei. Puțini moldoveni, la ora actuală, dispun de bani suficienți. Printre aceștea se numără guvernanții, deputații, funcționarii bancari, oamenii de afaceri, mafioții, tâlharii, bandiții etc. Restul populației o duce ca vai de lume, de azi pe mâine.
Mari dificultăți de ordin financiar întâmpină, mai ales, părinții cu 2-3 copii. Nu mai vorbesc de acei cu 7-8 sau 10-12-ce. Vai și-amar de capul lor! Un descendent are nevoie de încălțăminte, al doilea de cușmă, a treia odraslă – de palton, a patra – de pantaloni ș.a.m.d.
Și mai slută-i treaba, dacă-s de vârstă școlară: trebuie să le achiți și plata pentru masă.
Dacă s-ar mulțumi doar cu prânzul școlar, vorba din popor: „Treacă-meargă!” Ți-ai găsit! Vor și plăcinte, și dulciuri, și înghețată, și apă minerală, și semințe de floarea-soarelui etc. Așa că mama sau tata în fiecare zi trebuie să bage mâna în buzunar și să scoată de acolo ceva lei în plus. Iar progenitura ia banii și în loc de produse alimentare cumpără…țigări. Merită să-i tragi mâța pe spinare, nu?!
Se mai întâmplă ca vlăstarul, urmașul sau copilul să-și potolească pofta de acel sau alt produs alimentar, furându-le din… magazine.
Ajungă-vă, colegilor și colegelor! Opriți-vă, că între oameni trăim, nu în codru!
Laura-Maria Timuș, elevă în clasa a VIII-a “B”, la IPLT “Ion Creangă” din or. Soroca, membră a Cercului de Jurnalism și Științe ale Comunicării”
********
Parastasul
O familie de rromi soroceni trece pragul bisericii Nuvăspuncare. În mâini duc genți și pungi grele, încărcate cu băutură și de-ale gurii. Se îndreaptă spre masa predestinată slujbelor religioase pentru pomenirea răposaților.
În locașul de cult e o liniște mormântală ori, cum se mai zice, de mormânt. Cei prezenți audiază Sfânta Liturghie (liturghie – slujbă religioasă oficiată solemn în biserica creștină, duminica și în zilele de sărbători religioase).
Rromii încep să împodobească masa: așează farfuliile cu mâncare, sticlele cu vin, apă minerală etc. Produc un zgomot infernal, care-i enervează pe acei ce iau parte la slujbă. Unii îi mustră cu glas tare, alții dau din cap a dojană.
În cele din urmă creștinii de etnie țigănească se domolesc: masa-i aranjată frumos, lumânările stau înfipte în colaci, paharele-s pline.
După încheierea Sfintei Liturghii, slujitorii bisericii purced la săvârșirea slujbei de pomenire a răposaților sau, altfel spus, a parastasului.
Rromii răsplătesc cu ce au truda preoților și strâng repejor masa: praznicul, ce se face cu prilejul parastasului, urmează să aibă loc în cimitir, la mormintele celor decedați. Doar aici etnia rromă se simte liberă, descătușată și poate petrece așa cum îi cere inima.
Praznicul începe:
Curge râu rachiu,
Curge râu coniacul,
Curge râu vinul.
Mari cât pumnul și pipărate de mama focului, sarmalele se servesc direct din oală. Ca răposații să uite de chinurile iadului, un tânăr își parchează automobilul cât mai aproape posibil de mormintele lor și include o muzică veselă, săltăreață, cum doar pe la nunți poți auzi.
Pe la apusul soarelui, praznicul se încheie. Paharele, lingurile și furculițele de o singură folosință sunt adunate și puse în două pungi de culoare neagră. Resturile alimentare sunt depozitate tot în ele. Dar în loc să ia pungile cu ei sau să le ducă la gunoiște, le fac vânt în cimitir, puțin mai la deal de mormintele rudelor, urcă în mașină și pleacă. Leșinați de foame, niște câini vagabonzi le sfâșie imediat, împrăștiind conținutul lor prin întreg țintirimul…
Ce-ar mai fi de spus?! Că nu le-ar strica puțină educație și rromilor. De unde însă să iai educația aceea, dacă nimeni nu ți-a dat-o?!
Ariana Lipa, elevă în clasa a VIII-a “B”, la IPLT “Ion Creangă” din or. Soroca, membră a Cercului de Jurnalism și Științe ale Comunicării”
*********
„Ce este ieftin și ce scump pentru însuși omul?”
Moș Ion și consoarta sa Mărioara au adus pe lume cinci copii – un băiat și patru fete. Prima în lumea celor drepți a plecat stăpâna casei. Bătrânul a rămas în grija fiicei mai mici, căci ceilalți patru copii au refuzat, sub diferite pretexte, să-și asume responsabilitatea întreținerii sale. După doi ani de suferință și chin, s-a stins din viață și bătrânul tată. Fiica l-a îngropat frumos, după rânduiala creștină , fără să-i pună la cheltuială pe frate și celelalte surori.
La un an după înmormântarea părintelui, Ana (așa o chema pe fiica mai mică) hotărî să vândă casa părintească. Aflând despre intenția surorii lor, fratele și cele trei surori mai mari i-au adus la cunoștință, că-și doresc împărțirea avutului părintesc în cinci părți egale.
- Ce lume deșteaptă, Doamne!, făcu supărată Ana. Să-l hrănească și să-l spele pe propriul lor tată fratele și surorile n-au vrut, iar la avere dau năvală ca babele la praznic…
N-a stat să se certe cu nimeni: a vândut casa cu cinci mii de lei și a împărțit banii în cinci părți egale, adică câte o mie de lei la fiecare. Din ziua aceea însă n-a mai permis nici fratelui, nici surorilor să-i calce pragul.
„Ce este ieftin și ce scump pentru însuși omul?” s-a întrebat Sfântul Nicolae Velimirovici, Episcopul Ohridei și Zicei și, luminat de Cel de Sus, a dat următorul răspuns: „ Averea e cea mai ieftină, trupul e mai scump decât averea, iar sufletul e mai scump decât amândouă. Când omul se naște, averea vine pe locul al treilea, iar când moare, e cea dintâi care îl părăsește. Într-adevăr, când moare, omul se desparte mai întâi de avere, și apoi de trup. Omul poate trăi și fără avere, și fără trup, numai fără suflet nu. Când omul intră din lumea nevăzută în această lume văzută, el intră cu trup, dar fără avere, iar când iese din această lume, iese și fără avere și fără trup. Omul poate fi închipuit, așadar, și fără avere, și fără trup, dar nu poate fi închipuit fără suflet, căci sufletul este ființa vie a omului, esența omului”.
Un cunoscut interpret de muzică populară de la noi fredonează:
„Hai, măi frați. și-om trăi bine,
Că nu iei nimic cu tine!”
Deștept îndemn, dar cine-l urmează?!
Vladislava Olaru, elevă în clasa a VIII-a “B”, la IPLT “Ion Creangă” din or. Soroca, membră a Cercului de Jurnalism și Științe ale Comunicării”
********
Despre icoane și Sfânta Scriptură
Ați văzut vreo casă fără plită electrică sau plită de gaz? Nu, desigur. Cum să pregătești micul dejun, prânzul sau cina, neavându-le la dispoziție?!
Rar gospodărie în care să fie absență mașina de spălat: cu un munte de rufe murdare doar ea se poate isprăvi.
Nu-i vorbă: faci curățenie și cu mătura, dar dacă ai în posesie un aspirator, te simți boier, superior celor cu mătura în mână.
Pe vremea domnitorilor de altă dată, cele mai importante vești sau noutăți erau răspândite de gonași sau curieri. Acum de aceasta se ocupă radioul, televiziunea și rețelele sociale sau, altfel spus, internetul. Pâine pe masă poți să nu ai, dar să-ți lipsească aparatul de radio, televizorul, telefonul mobil și calculatorul, e o rușine: vei fi etichetat sau calificat ca un om primitiv, adică rămas în urmă de progres și civilizație.
Cetățeanul contemporan nu își poate închipui viața fără curent electric, apă și gaz la robinet, fără automobil, motocicletă, mini-tractor, „Drujbă”, coasă mecanică etc.
De toate avem la gospodărie, afară doar de două lucruri: icoane și cărți sfinte (când zic cărți sfinte mă refer, în primul rând, la „Biblie”). „Icoana, afirmă o față bisericească, este sfințenia în culori, iar Sfânta Scriptură sfințenia în cuvinte. Citiți Sfânta Scriptură, priviți spre icoană. Sfânta Scriptură învață cum trebuie să trăiți, iar icoana vă arată chipul unui Sfânt care a trăit după Sfânta Scriptură. Așa cum se poate fără orice alte mâncăruri, dar nu și fără pâine, așa se poate și fără orice alte cuvinte, dar nu și fără cuvântul lui Dumnezeu”.
Ion Mânzat, elev în clasa a VIII-a “B” , la IPLT “Ion Creangă” din or. Soroca, membru a Cercului de Jurnalism și Științe ale Comunicării”
