În vechea capitală a Moldovei, la Iași, prin diverse mahalale ale sale, vezi scris, Cuptorul Moldovencei – o rețea de localuri cu produse de patiserie și cofetărie, a căror gust seamănă cu bucătăria tradițională din ținutul Sorocii. Și nu este doar o coincidență, căci moldoveanca de lângă cuptor, este născută la Soroca. Nicoleta nu este singură în această afacere, o are alături pe Ana-Maria, sora mai mică ce și-a găsit tot aici locul și rostul.
Gustul copilăriei și rețetele de acasă, sunt rădăcinile care le apără de orice vânt al modei gastronomice. Și nu că s-ar feri să cocheteze cu ce mai apare nou pe piața cofetăriei sau a patiseriei, dar nu uită de ceea ce le face deosebite de celelalte patiserii.
Cele mai mari provocări țin de plăcinte, care au devenit între timp una dintre cărțile de vizită ale Cuptorului Moldovencei. Pe lângă faptul că acestea trebuie să fie pe gustul iubitorilor patiseriei tradiționale, contează și alte aspecte.
Unele dintre rețetele îndrăgite la Iași sunt culese de prin Bujorăuca, dar și alte părți ale ținutului Sorocii. Iar cea care le știe și le împărtășește cu fiicele și angajații de aici, este Tamara Ciobanu, care s-a stabilit cu soțul alături de fiice și nepoți.
Tamara Ciobanu nu este doar sursă de inspirație în materie de mâncăruri tradiționale, ci și un model pentru fiice. Pentru Cuptorul Moldovencei calitatea nu este doar un cuvânt oarecare, ci un crez, în care cred toți, de la cei mai tineri angajați până la cei din conducerea afacerii.
Apropo, aici lucrează cot la cot nu doar moldovence de prin Iași, ci și basarabence de pe celălalt mal al Prutului. În pofida stereotipurilor și mai ales a unor campanii de divizare a românilor de pe cele două maluri ale Prutului, care au luat avânt în ultima campanie electorală din România, Cuptorul Moldovencei unește nu doar gusturile adunate cu grijă de prin colțurile istorice ale Țării, dar și conaționalii. Iar basarabencele noastre se simt acasă nu doar la Soroca ci și la Iași.
Ca pentru multe alte afaceri de peste Prut, fondurile europene sunt nu doar un colac de salvare ci și o oportunitate de a deveni tot mai buni. Și încă ceva. Sunteți curioși să aflați cine este motanul ales ca mascotă a Cuptorului Moldovencei? Acesta este Volodea, un pisoi din Bujorăuca, prietenul pufos al celor trei copii ai familiei Ciobanu.
În prezent rețeaua are deschise în Iași opt localuri în care poți savura cafeaua clasică cu o plăcintă tradițională sau o prăjitură autentică. Iar secretul produselor este nu doar în prospețimea lor, dar și în faptul că în fiecare produs de aici se ascunde o experiență de peste zece ani, dar și tradiții culinare de secole, îndrăgite de gospodinele de la Nistru pân’ la Tisa.