Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) ar urma să-și păstreze conducerea celor mai importante comisii parlamentare. Este vorba despre Comisia economie, buget și finanțe; Comisia juridică, numiri și imunități, dar și Comisia pentru integrare europeană și politică externă, scrie anticoruptie.md. Despre un eventual partaj a vorbit deputatul Radu Marian, dar și liderul PAS, Igor Grosu, ales săptămâna trecută președinte al Parlamentului, pentru al dolea mandat.
„Vor fi 12 comisii și cel mai probabil va mai exista încă o comisie, cea pentru integrare europeană. Majoritatea parlamentară optează pentru conducerea Comisiei economie, buget și finanțe; Comisia juridică, evident că este firesc să conducem Comisia pentru integrare europeană, pentru politică externă. Dacă sunt 12 în total, deja 7 la 5 sau 8 la 4, cam asta e formula, nu există mare teorie, cam asta ar fi proporția. Tradițional, Comisia pentru drepturile omului; Comisia de mediu; Comisia pentru control al finanțelor publice – ele merg la opoziție”, a spus Radu Marian, la emisiunea „Pe față” de la postul public de televiziune.
Anterior, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat poziția PAS legată de eventuala conducere a două comisii. Astfel, Marcel Spătari ar urma să fie propus președinte al Comisiei pentru integrare europeană, iar fostul ministru de Externe, Nicu Popescu, va prelua conducerea Comisiei pentru politică externă.














