Cum un hobby s-a transformat într-o meserie și într-un vis împlinit

0
4462

Într-un sat așezat pe colinele Sorocii, acolo unde oamenii își poartă zilele între muncile câmpului și grijile familiei, a prins rădăcini o poveste despre curaj, perseverență și frumusețe. Protagonista ei este Natalia Tcaci, o femeie simplă din satul Șeptelici, care și-a transformat pasiunea într-o ocupație de zi cu zi.

Totul a început în 2020, pe când Natalia descoperea pe internet filmulețe și tutoriale despre arta unghiilor. „Mai mult de pe YouTube și TikTok am învățat. Încercam, exersam, iar primele mele cliente au fost sora mea și vecinele. Le luam ca model, mă inspiram și încercam să fac cât mai bine.” Așa a pășit, timid, în lumea manichiurii.

Într-o cameră modestă din propria casă, Natalia a început să primească fete din sat. Apoi vestea s-a răspândit, iar clientele au început să vină și din localitățile vecine. Sprijinul familiei i-a fost de neprețuit. „Soțul meu a fost primul care m-a încurajat, iar sora mea mereu a fost de părere că trebuie să fac ceva frumos, ceva al meu.” Împreună, i-au dat curajul de a crede în această cale.

De curând, visul Nataliei a căpătat o altă dimensiune. Primăria satului Șeptelici, prin grija doamnei primar, i-a oferit un spațiu în incinta spălătoriei sociale, unde a putut să-și amenajeze propriul mic cabinet. „Mi s-a părut o idee foarte bună. Fetele din sat nu mai trebuie să meargă până la oraș. Aici, aproape de casă, pot veni să-și facă unghiuțele. Mai ales pentru cele cu copii mici, care nu au timp să plece departe, acest spațiu este un mare ajutor.”

Atmosfera noului loc e simplă, dar primitoare. Natalia și-a adus lămpile, culorile, pensulele, și multă pasiune. Cel mai mare secret al ei este răbdarea și atenția la detalii. „Eu mă bazez mereu pe dorințele fetelor. Întreb ce formă vor, ce culoare, dacă preferă ceva mai simplu sau mai îndrăzneț. Încerc să le consult, să le dau sfaturi. Dar, în general, clientele din sat preferă modele delicate – albul lăptos este acum la mare căutare, cu mici accente fine. Cu cât mai simplu și mai elegant, cu atât mai frumos.”

Pentru Natalia, manichiura nu este doar o ocupație care îi asigură un venit. „Am visat mereu să fac parte din sfera frumuseții. Îmi doream să fac ceva frumos, să aduc bucurie oamenilor.”

Dincolo de latura practică, Natalia oferă și sfaturi despre îngrijire: „Unghiile trebuie tratate cu atenție. Nu trebuie forțate, nu trebuie neglijată curățenia și igiena lor. Manichiura nu e doar frumusețe, e și sănătate.”

Când e întrebată dacă a avut situații amuzante sau dificile cu clientele, Natalia zâmbește: „Mai sunt momente când o fată vrea un anumit model și nu iese exact ca pe telefon. Dar găsim împreună soluții și, de multe ori, rezultatul final chiar le place mai mult. Eu cred că fiecare experiență aduce ceva nou și mă face să cresc.”

În timp ce Natalia lucra în noul ei spațiu, am avut ocazia să întâlnesc și o clientă fidelă. Maria vine la Natalia de doi ani și spune: „Doamna Natalia e un meșteșter bun. Pentru sat e foarte bine să avem așa ceva. Mamele cu copii mici sunt foarte încântate.”


Articolul precedentTrei generali ruși, condamnați pentru corupție // Aceștia erau fani ai celui de al Treilea Reich
Articolul următorPatru soroceni au fost incluși în Lista PP Partidul Nostru, pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.