Creștinii împreună cu preotul Mihail Sîrbu au construit o biserică în satul Slobozia Nouă

0
660
Foto: https://eparhiasoroca.md/liturghii/preasfintitul-episcop-ioan-a-sfintit-noua-biserica-sfintii-arhangheli-mihail-si-gavriil-din-satul-slobozia-noua-raionul-soroca/
Foto: https://eparhiasoroca.md/liturghii/preasfintitul-episcop-ioan-a-sfintit-noua-biserica-sfintii-arhangheli-mihail-si-gavriil-din-satul-slobozia-noua-raionul-soroca/

În ziua prăznuirii Cinstitului Acoperământ al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, 14 octombrie 2024, Preasfințitul IOAN, Episcop de Soroca și Drochia, a sfințit noua biserică „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Slobozia Nouă, raionul Soroca. În timpul vohodului mic, părintele paroh Mihail SÎRBU, a fost decorat cu ordinul „Sfântul Ierarh Dionisie Erhan”, gr.II, pentru strădania depusă la lucrările de edificare a locașului sfânt.

La Dumnezeiasca Liturghie au fost prezenți părintele secretar eparhial Nicolae CRAVEȚ, un sobor de preoți, Dna Svetlana PĂUNESCU, primarul comunei Tătărăuca Veche, credincioși din satele comunei, veniți să împărtășească bucuria enoriașilor din Slobozia Nouă.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a explicat însemnătatea sărbătorii Cinstitului Acoperământ al Maicii Domnului, iar cu ocazia sfințirii noului locaș de închinare, Chiriarhul a felicitat comunitatea de credincioși din satul Slobozia Nouă, menționând că „târnosirea unui nou sfânt locaș este o bucurie și un moment istoric semnificativ pentru întreaga Biserică, dar mai ales pentru comunitatea harnică și darnică a acestei localități.”

Construcția bisericii din satul Slobozia Nouă a început în anul 2019, responsabil de edificare, fiind numit protoiereul Mihail SÎRBU, parohul bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Tătărăuca Veche, raionul Soroca.

SURSA: eparhiasoroca.md

Articolul precedentSe așteaptă deconectări programate ale energiei electrice în Gura Căinarului, Mărășești, Cubolta și alte localități
Articolul următorConstantin Nesterenco: Un profesor german ne-a spus că la noi se pregătesc specialiști pentru ziua de ieri, iar în Germania – pentru poimâne…
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.