Contractele de vânzare-cumpărare pentru terenurile agricole nu vor mai trebui autentificate notarial

0
227

Contractele de vânzare-cumpărare pentru terenurile agricole nu vor mai trebui autentificate notarial. Membrii Comisiei parlamentare agricultură și industrie alimentară au aprobat un proiect de lege în aceste sens, comunică moldpres.md

Documentul vizează completarea legii cadastrului bunurilor imobile cu o nouă prevedere referitoare la excluderea obligativității de autentificare notarială a contractelor de vânzare-cumpărare a terenurilor agricole ocupate cu plantații multianuale proprietate privată cu suprafața de până la 0,25 hectare, confirmate prin actul emis de autoritatea administrației publice locale de nivelul întâi.

Legea exproprierii pentru cauză de utilitate publică va fi ajustată cu o prevedere potrivit căreia, în cazul exproprierii unui teren, cuantumul despăgubirii va fi echivalent cu valoarea de piață a terenului. De asemenea, se propune ajustarea Codului civil la prevederile Legii cu privire la activitatea de evaluare, prin care terenurile agricole proprietate a statului vor fi transmise în arendă prin licitație.

O altă modificare propusă vizează completarea Legii cu privire la asociațiile utilizatorilor de apă pentru irigații cu prevederi care reglementează procedura de clasare a terenurilor irigate și desecate în terenuri neirigate.

Proiectul mai prevede ajustarea Legii taxei de stat la prevederile Codului funciar care stabilește că prețul de vânzare-cumpărare a terenurilor din domeniul privat al statului/unităților administrativ-teritoriale va fi determinat de către un evaluator.

Inițiativa legislativă a fost elaborată de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și urmează a fi examinată de aleșii poporului.


Articolul precedentPodcast Observatorul – Preotul Sorin Huluță: Pământul nu este pentru mine, ci pentru Biserică / VIDEO
Articolul următorMeteo, 6 februarie 2025: zi posomorâtă, fără precipitații
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.